UPDATE: Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu
UPDATE Ceremonia de la Cimitirul Bellu s-a încheiat
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, care a murit la 80 de ani, a fost înmormântat vineri, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu din București.
La ceremonie au participat aproximativ 200 de persoane, printre care foști și actuali oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători de club și suporteri.
UPDATE Garda Națională pleacă de la Cimitir
Garda Națională părăsește în aceste momente Cimitirul Bellu.
UPDATE Sicriul a ajuns la Cimitirul Bellu
Cortegiul funerar cu trupul neînsuflețit al fostului selecționer, Mircea Lucescu, a ajuns la Cimitirul Bellu, unde acesta urmează să fie înmormântat.
Hagi, Șumudică, Ionuț Lupescu sunt printre cei prezenți la înmormântarea marelui antrenor.
Au fost trase trei salve, apoi a fost intonat imnul României, „Deșteaptă-te române”. Urmează înmormântarea lui Mircea Lucescu.
UPDATE Sicriul, scos din Biserică
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului selecționer, Mircea Lucescu, este scos în aceste momente din Biserica Sf. Elefterie. El urmează să fie înmormântat.
De la ora 12:00, deplasarea cortegiului funerar de la Biserica Sfântul Elefterie către Cimitirul Bellu se va desfăşura pe traseul: Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Şerban Vodă – Piaţa Eroii Revoluţiei – Cimitirul Bellu, unde va avea loc ceremonia de înhumare, începând cu ora 12:20.
Sicriul a fost scos din Biserică și se îndreaptă spre cimitir.
UPDATE
Garda de onoare a ajuns acum la Biserica Sf. Elefterie, unde este înmormântat Mircea Lucescu.
UPDATE Gigi Becali, prezent la Biserică
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a ajuns vineri dimineață la Biserica Sf. Elefterie din București. El a susținut declarații de presă.
„Mai vorbisem și cu doctorii pe acolo, pe la Spitalul Municipal și știam, adică cam știam. Acum, normal, orice om când moare e o tristețe. Cel mai mult e familia. Noi spunem condoleanțe, Dumnezeu să-l ierte. A pierdut fotbalul, e adevărat. Odată și odată se duce omul și oricum fotbalul îl pierde. Problema acum știi care este? Ai văzut cum au fost toate televizoarele lumii și a Europeii? Lucescu, Lucescu, Lucescu, Lucescu. Ai văzut cum toată lumea a vorbit despre el superlativ? Și eu l-am cunoscut. Am rămas mască, adică am stat cu el două ore și în două ore am rămas mască, adică vorbea cultură. Și toată lumea a vorbit numai la superlativ și toată lumea a mulțumit. Că era, într-adevăr, un om, super om, bun.”, a declarat Gigi Becali.
„Lasă succesele. Eu nu vorbesc de succese. Că succesele alea tot timpul, spuneam eu, nu mai se naște ca el. Dar era om bun. Ca dovadă că toată lumea, oameni străini, toată lumea… Ai văzut cum s-au oprit, cu o memorare peste tot, nu? Da, dar acum e momentul care nimeni nu l-a spus și îl spun eu acum. El a spus, Răzvan n-a avut nevoie să se ocupe numai de fotbal. Că am avut eu grijă să-i rezolv lui toate.”, a adăugat Becali.
UPDATE Mircea Geoană a ajuns la Biserică
Fostul candidat la președinția României, Mircea Geoană, a ajuns vineri dimineață la Biserica Sf. Elefterie din București, pentru a aduce un omagiu fostului selecționer, Mircea Lucescu.
UPDATE 2: Sicriul a ajuns la biserică
Sicriul lui Mircea Lucescu a ajuns la Biserica Sf. Elefterie. Acesta a intrat în biserică fiind purtat pe treptele acoperite cu petale de trandafiri. Slujba de înmormântare va începe în scurt timp.
UPDATE 1: La Biserica Sf. Elefterie se pun petale de trandafiri pe scări
La Biserica Sfântul Elefterie din București, unde are loc ceremonia funerară, treptele de la intrare au fost acoperite cu petale de trandafiri roșii și albe, așezate înainte de sosirea cortegiului. Gestul simbolic marchează ultimul omagiu adus lui Mircea Lucescu, iar în fața bisericii au fost depuse coroane de flori, inclusiv din partea clubului Galatasaray.
Știre înițială
Funeraliile marchează finalul unei perioade de omagii publice în care mii de suporteri, foști jucători și oficiali din lumea fotbalului au venit să își ia rămas bun de la „Il Luce”. Programul ceremoniei începe dimineața, când cortegiul funerar pleacă de la Arena Națională către Biserica Sfântul Elefterie din București. Aici este oficiată slujba de înmormântare, la care participă familia și invitații apropiați. După ceremonie, cortegiul se îndreaptă către Cimitirul Bellu, unde are loc înhumarea.
Înhumarea lui Mircea Lucescu are loc în jurul prânzului la Cimitirul Bellu. Momentul este precedat de onoruri militare, acordate pentru meritele sale deosebite și pentru impactul pe care l-a avut asupra sportului românesc. Accesul în zona cimitirului este restricționat, fiind permis doar familiei și invitaților apropiați.
Mii de oameni au venit la Arena Națională pentru ultimul omagiu
În zilele premergătoare înmormântării, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului antrenor a fost depus la Arena Națională. Mii de suporteri au venit să aprindă lumânări și să depună flori. Printre cei prezenți s-au numărat foști jucători, antrenori, reprezentanți ai cluburilor la care a activat și personalități din sport. Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după o carieră care a marcat fotbalul din România și din Europa. De-a lungul carierei, a antrenat cluburi importante din România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia. Cea mai mare performanță europeană a venit în 2009, când a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior Donețk.