Mircea Rednic a fost demis de Standard Liege după doar 5 meciuri

Publicat: 27 08. 2025, 12:09
June 26, 2025, Sclessin, Belgium: SCLESSIN, BELGIUM - JUNE 26 : Rednic Mircea new head coach of Standard de Liege pictured during his presentation to the press in the Maurice Dufrasne Stadion on June 26, 2025 in Sclessin, Belgium, 26/06/2025 (Credit Image: © Ses/PsnewZ via ZUMA Press)

Tehnicianul român a fost demis la doar câteva zile după înfrângerea dură de pe teren propriu, 0-3 cu Cercle Brugge, în runda a patra din campionatul belgian.

Oficialii clubului au confirmat miercuri dimineață, printr-un comunicat publicat pe site-ul echipei, încetarea colaborării cu Rednic.

„Conducerea lui Standard Liege l-a anunțat în această dimineață pe Mircea Rednic că a încheiat colaborarea cu efect imediat.

Managementul nostru a ajuns la un acord cu Vincent Euvrard, iar tehnicianul de 43 de ani a semnat un contract pe doi ani. Îi mulțumim lui Mircea Rednic pentru contribuția avută din iunie încoace și îi urăm lui Vincent Euvrard un călduros bine ai venit și mult succes în noua provocare”, a fost mesajul clubului.

În această vară, Rednic a făcut mai multe transferuri la Standard Liege, iar unul dintre jucătorii transferați a fost Josue Homawoo, care a evoluat în ultimele două sezoane pentru cei de la Dinamo.

Mircea Rednic a avut 2 victorii, 2 înfrângeri și o remiză în cele 5 meciuri disputate cu Standard Liege în Belgia.