Sport

Michael Phelps, mai atras de golf decât de înot

Înotătorul Michael Phelps a declarat pentru cotidianul Die Welt, că profită de retragerea din activitate, jucând în special golf, şi nu se gândeşte la o revenire în competiţie.

Mihai Stoica: Steaua va juca în preliminariile Ligii Campionilor

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a postat marţi pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care anunţă că gruparea "roş-albastră" va juca în preliminariile Ligii Campionilor, după ce ICCJ a decis condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza".

Piţurcă: La Tamaş nu o să renunţ – declaraţiile selecţionerului

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, la finalul partidei cu Trinidad-Tobago, scor 4-0, că nu o să renunţe la fundaşul Gabriel Tamaş, chiar dacă acesta a fost implicat într-un incident săptămâna trecută, pe când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Piţurcă: Totul a funcţionat normal, perfect

Selecţionerul Victor Piţurcă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că totul a funcţionat perfect în meciul amical cu Trinidad-Tobago, scor 4-0, chiar dacă au fost şi momente mai puţin bune ale jucătorilor pe care îi pregăteşte.

Victor Piţurcă: Nu cred că Steaua va fi exclusă din cupele europene

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, marţi, după victoria din meciul cu Trinidad-Tobago, scor 4-0, că nu crede că echipa Steaua Bucureşti va fi exclusă din cupele europene, după ce ICCJ a decis condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza".

Viorel Păunescu: Este exagerată condamnarea lui Piţurcă

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi fost preşedinte al FC Steaua, Viorel Păunescu, a declarat, marţi, la finalul partidei România - Trinidad-Tobago, scor 4-0, că decizia ÎCCJ de condamnare a lui Victor Piţurcă la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Valiza" este exagerată.

România a învins Trinidad-Tobago, scor 4-0, într-un meci amical

Echipa naţională României a învins, marţi, cu scorul de 4-0 (2-0), reprezentativa similară a statului Trinidad-Tobago, într-o partidă amicală disputată pe Arena Naţională şi în care atacantul Ciprian Marica a reuşit prima sa "triplă" sub "tricolor".

Fotbalistul Kevin Anin de la OGC Nice, în stare gravă după un accident rutier

Mijlocaşul echipei OGC Nice, Kevin Anin, se află internat în stare gravă după ce a fost implicat într-un accident rutier în noaptea de luni spre marţi.

Avocat LPF: Mi-e greu să cred că Steaua va fi penalizată pentru cazul VALIZA. Care sunt şansele de sancţionare după condamnarea lui Becali

Avocatul Ligii Profesioniste de Fotbal, Cătălin Ciubotă, a declarat marţi, după ce ÎCCJ l-a condamnat pe Gigi Becali în cazul Valiza la trei ani de închisoare pentru dare de mită, că nu crede că FC Steaua poate fi penalizată pe plan sportiv în România, deoarece s-a dat deja un verdict în acest doar.

GÂNDUL LIVE: O nouă condamnare pentru Gigi Becali. Ce se întâmplă cu Steaua?

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Jo-Wilfried Tsonga s-a calificat în semifinale la Roland-Garros. Francezul l-a învins în trei seturi pe Roger Federer

Tenismanul francez Jo-Wilfried Tsonga, cap de serie numărul 6, s-a calificat, marţi, în premieră în semifinale la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Sara Errani şi Serena Williams s-au calificat în semifinale la Roland-Garros

Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani, cap de serie numărul 5, şi sportiva americană Serena Williams, principala favorită a competiţiei, s-au calificat, marţi, în semifinale la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

DOSARUL VALIZA: Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a fost CONDAMNAT la un an de închisoare cu SUSPENDARE

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a fost condamnat, marţi, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Valiza". În acelaşi dosar, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

DOSARUL VALIZA: Gigi Becali, condamnat definitiv la TREI ANI DE ÎNCHISOARE cu executare. Ce se va întâmpla cu cei 1,7 milioane de euro sechestraţi de DNA

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.

Ilka Csoregi s-a calificat în optimi la junioare la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Ilka Csoregi s-a calificat, marţi, în optimile probei de simplu junioare la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Petrolul Ploieşti a anunţat preţul abonamentelor pentru viitorul sezon

FC Petrolul Ploieşti a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, preţurile la abonamente pentru meciurile de pe teren propriu contând pentru sezonul 2013/2014, acestea fiind cuprinse între 195 de lei la peluze şi 6.000 de lei la loje.

Pandurii poate juca acasă meciul din turul doi preliminar al Ligii Europa

Vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, va putea disputa meciul din turul doi preliminar al Ligii Europa pe stadionul propriu, după ce UEFA a omologat arena "Tudor Vladimirescu" (9.200 de locuri) pentru această fază a competiţiei.

Un rugbist neo-zeelandez a urinat pe gazon, în timpul meciului

Echipa de rugby în XIII New Zealand Warriors riscă o amendă de 15.000 de dolari australieni, după ce unul dintre jucătorii săi a urinat pe gazon, la meciul cu Brisbane Broncos.

Dragomir: M-am simţit nasol când am văzut imaginile cu Tamaş

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că s-a simţit "nasol" când a văzut la televizor imaginile cu fundaşul echipei naţionale a României, Gabriel Tamaş, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dragomir: Nu sunt tâmpit să rup un contract de 104 milioane euro pentru că nu s-a transmis cu 12 camere

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, susţine că televiziunile care transmit partidele din Liga I au obligaţia de a transmite unele meciuri cu 12 camere, dar a precizat în acelaşi timp că nu este "tâmpit" să rupă un contract de 104 milioane de euro pentru că nu s-a respectat această condiţie.

Fotbalistul echipei Oţelul Galaţi, Samuel Cojoc, a fost înjunghiat în abdomen şi se află internat în spital

Fotbalistul echipei Oţelul Galaţi, Samuel Cojoc, se află internat în spital, după ce a fost înjunghiat în abdomen, în noaptea de luni spre marţi.

Dragomir: Steaua nu riscă nimic în cazul unei condamnări a lui Becali în dosarul „Valiza”

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că FC Steaua nu riscă vreo sancţiune pe plan intern în cazul în care finanţatorului clubului, Gigi Becali, va fi condamnat pentru corupţie, în dosarul "Valiza".

Oscar Pistorius va fi audiat din nou la 19 august

Atletul paralimpic sud-african Oscar Pistorius, acuzat de uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, a fost prezent din nou, marţi, în faţa unui tribunal sud-african, audierea fiind amânată, la cererea acuzării, pentru 19 august.

FC Barcelona a dezvăluit preţul lui Neymar

Atacantul brazilian Neymar a costat în total 57 de milioane de euro, a declarat vicepreşedintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu.

CSU Ploieşti, campioana României pentru a noua oară

Echipa de baschet masculin CSU Ploieşti a câştigat, luni, pe teren propriu, cel de-al 9-lea titlu naţional din palmares, după ce a învins formaţia BC Mureş, scor 83-76 (39-40), în meciul şase al finalei Ligii Naţionale, din şapte programate.

Zamparini: Gattuso va antrena formaţia Palermo

Fostul internaţional italian Gennaro Gattuso va antrena formaţia Palermo în sezonul viitor, în a doua ligă din Italia, a anunţat, luni, preşedintele clubului, Maurizio Zamparini, informează AFP.

Mourinho, despre contractul cu Chelsea: „A fost o decizie uşoară. În carieră am avut două mari iubiri”

Tehnicianul Jose Mourinho a declarat, într-un interviu pentru Chelsea TV, că a durat doar cinci minute până când a decis să semneze un nou contract cu gruparea londoneză, la o discuţie cu patronul Roman Abramovici.

Neymar a fost prezentat pe Camp Nou, în faţa a 50.000 de fani

Atacantul brazilian Neymar, achiziţionat în urmă cu o săptămână de FC Barcelona, pentru cinci sezoane, a fost prezentat, luni, pe stadionul Cam Nou, în faţa a aproximativ 50.000 de fani, eveniment la care s-a egalat numărul de spectatori prezenţi în 2009 la prezentarea lui Zlatan Ibrahimovici.

Dosarul VALIZA: Instanţa supremă va da marţi, 4 iunie, decizia definitivă

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a judecat recursul dosarului "Valiza" va da marţi o decizie definitivă în acest caz, după ce trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe au hotărât, acum un an, achitarea inculpaţilor, printre care Gigi Becali şi Victor Piţurcă.

Lewis Hamilton, criticat pentru atitudinea neserioasă: „Câinele lui ar trebui interzis în paddock-ul F1” – FOTO

Fostul pilot John Watson a criticat atitudinea neserioasă arătată de Lewis Hamilton în acest început de sezon, recomandându-le oficialilor echipei Mercedes să nu îl mai lase pe driver-ul britanic să vină cu câinele său la cursele de Formula 1.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ion Costea va fi depus la stadionul Giuleşti

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului fotbalist rapidist Ion Costea va fi depus, marţi, la ora 13.00, la stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, la arena giuleşteană urmând să fie oficiată şi o slujbă.

Antrenor Trinidad-Tobago: Îl iubim pe Hagi şi suntem mândri că putem spune că am jucat în ţara lui

Co-selecţionerul statului Trinidad-Tobago, Jamaal Shabazz, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că fostul internaţional român Gheorghe Hagi este foarte iubit în ţara din Caraibe şi că este mândru că le va putea spune fanilor că reprezentativa lor a jucat în România.

Pandurii Târgu Jiu a renunţat la finanţarea primită din partea Complexului Energetic Oltenia

Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu a renunţat, luni, la finanţarea pe care o primea din partea Complexului Energetic Oltenia, urmând ca sumele respective să fie asigurate din alte surse.

România a câştigat o medalie de aur la Campionatele Mondiale de lupte pe plajă

Delegaţia României a câştigat o medalie de aur la Campionatele Mondiale de lupte pe plajă ce au avut loc în Maroc la Jadida, prin juniorul Vlad Caraş la categoria 80 de kilograme.

E OFICIAL: Jose Mourinho a semnat cu Chelsea. Care vor fi colaboratorii portughezului la formaţia engleză

Tehnicianul portughez Jose Mourinho, care a mai condus echipa în perioada 2004/2007, va fi antrenorul echipei Chelsea în următoarele patru sezoane, a anunţat, luni, clubul englez.

Contractul firmei lui Dragomir cu RCS&RDS, verificat de DNA

Contractul prin care firma Bodu a lui Dumitru Dragomir a primit 3,5 mil. euro de la RCS&RDS este verificat de procurorii DNA, acesta fiind folosit, în opinia anchetatorilor, de Sorin Alexandrescu, pentru a-l şantaja pe administratorul companiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ilka Csoregi s-a calificat în turul doi la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Ilka Csoregi s-a calificat, luni, în turul secund al probei de simplu junioare la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Tommy Haas, cel mai în vârstă sfertfinalist la un Grand Slam în ultimii opt ani

Germanul Tommy Haas a devenit, la 35 de ani şi 67 de zile, cel mai în vârstă jucător care se califică în sferturile de finală ale unui Grand Slam după Andre Agassi în 2005, în urma victoriei obţinute luni, în meciul cu rusul Mihail Iujnîi, scor 6-1, 6-1, 6-3, la Roland Garros.

Real Madrid ar putea oferi 100 de milioane de euro pentru Gareth Bale

Real Madrid ar putea oferi până la 100 de milioane de euro pentru transferul lui Gareth Bale de la Tottenham Hotspur, adică mai mult cu patru milioane de euro faţă de suma plătită pentru achiziţionarea lui Cristiano Ronaldo, anunţă cotidianul As, citând Sunday Times.

Mourinho spune că până la finalul săptămânii va fi numit antrenor la Chelsea

Tehnicianul portughez Jose Mourinho, care a plecat, sâmbătă de la Real Madrid după trei sezoane, crede că va fi numit "antrenor la Chelsea" până la finalul acestei săptămâni.