Sport

Gică Popescu a vorbit despre afaceri: Am câştigat mai mult din ele decât din fotbal

Fostul fotbalist Gică Popescu spune că a câştigat mai mult din afaceri decât din fotbal, că în România încă trebuie folosită "bâta" pentru ca angajaţii să nu fure şi că afacerile începute la sfatul consultanţilor au eşuat, deşi aceştia îi promiteau că va sta "cu burta la soare toată viaţa".

CS Concordia: Altercaţia de la finalul meciului a fost provocată exclusiv de Mihai Stoica

CS Concordia Chiajna şi-a exprimat, joi, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, dezamăgirea faţă de incidentele de la finalul partidei cu Steaua, contând pentru optimile de finală ale Cupei României şi a precizat că acestea au fost provocate exclusiv de managerul Mihai Stoica.

Chelsea a declanşat o anchetă după gestul rasist al unui fan la meciul cu Manchester United

Clubul Chelsea a anunţat, joi, că a deschis o anchetă după ce un suporter a fost fotografiat făcând un gest rasist către un fotbalist de la Manchester United, la meciul de miercuri, din optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei.

Portarul Dănuţ Coman a rămas fără permis după ce a fost surprins conducând cu 158 de km/h

Portarul echipei de fotbal FC Vaslui, Dănuţ Coman, a fost surprins de radar conducând cu 158 de km la oră în afara localităţii buzoiene Poşta Câlnău, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.

Lucian Bute, înaintea meciului cu Grachev: Nu sunt terminat, voi reveni mai bun ca niciodată

Pugilistul Lucian Bute a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă prilejuită de meciul din week-end cu sportivul rus Denis Grachev, că îi asigură pe cei care îl consideră "terminat" că nu este aşa şi că va reveni mai puternic ca niciodată.

Reghecampf: În afara faptului că nu ne-am calificat, am reuşit tot ce ne-am propus

Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri seară, că formaţia sa a reuşit tot ce şi-a propus, mai puţin să obţină victoria, în meciul cu echipa Concordia Chiajna, pierdut, scor 3-4, la loviturile de departajare, în optimile Cupei României-Timişoreana.

Mihai Stoica, implicat într-un incident la stadion după meciul cu Concordia Chiajna

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost implicat într-un incident cu doi oficiali ai clubului Concordia Chiajna, după meciul din optimile de finală ale Cupei României - Timişoreana, soldat cu eliminarea steliştilor.

Rezultate din optimile Cupei României

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în optimile de finală ale Cupei României-Timişoreana:

SURPRIZĂ în CUPA ROMÂNIEI: Steaua, eliminată în optimi de Concordia Chiajna, la loviturile de departajare

Formaţia Steaua a fost eliminată, miercuri, în optimile de finală ale Cupei României-Timişoreana, după ce a fost învinsă, în deplasare, de Concordia Chiajna, în urma executării loviturilor de departajare, scor 4-3.

România, debut cu înfrângere în preliminariile CE de handbal masculin din 2014

Naţionala de handbal masculin a României a debutat, miercuri, în deplasare, cu înfrângere, în preliminariile Campionatului European din 2014, fiind învinsă de Slovenia, scor 34-26 (16-13).

Ilie Năstase: Dinamoviştii au greşit, trebuiau să ceară alcooltestul la Steaua

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, miercuri, după Gala Asociaţiei Presei Sportive (APS), că echipa Steaua trece printr-o perioadă bună, afirmând, în glumă, că oficialii FC Dinamo au greşit când au cerut control antidoping pentru stelişti, deoarece ar fi trebuit să ceară testarea cu alcooltest.

INTERVIU – Paula Ungureanu: Ştiu ce pot şi ce vreau, am încredere în mine!

Portarul campioanei Oltchim şi al naţionalei, Paula Ungureanu, a acordat, miercuri, un interviu agenţiei MEDIAFAX, în care a vorbit despre primele meciuri din Liga Campionilor, dar şi despre ambiţia de a reveni la forma sa din 2010.

Asociaţia Presei Sportive a sărbătorit 85 de ani. La eveniment au fost prezenţi şi Principesa Margareta şi Principele Radu

Asociaţia Presei Sportive a sărbătorit 85 de ani în cadrul unei gale la Ateneul Român, în care au fost premiate mai multe personalităţi ale sportului românesc şi la care au fost prezente Alteţele Regale Principesa Margareta şi Principele Radu.

CUPA ROMÂNIEI: CFR Cluj a învins FC Botoşani, scor 2-0, şi s-a calificat în sferturi

Echipa CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia FC Botoşani, din Liga a II-a, în optimile de finală ale competiţiei.

CUPA ROMÂNIEI: Ceahlăul a învins Gaz Metan Mediaş, scor 2-0, şi s-a calificat în sferturi

Formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaş, în faza optimilor competiţiei.

România-Ungaria, scor 9-12, în primul meci din Liga Mondială de polo

Naţionala de polo a României a fost învinsă, miercuri, la Oradea, de reprezentativa Ungariei, scor 9-12, în meciul de debut din grupa C a Ligii Mondiale.

Novak Djokovici a intrat pe teren la Paris-Bercy mascat în Darth Vader

Tenismanul sârb Novak Djokovici a intrat pe teren, miercuri, la Masters 1000 de la Paris-Bercy, purtând o mască a lui Darth Vader, personaj din Războiul Stelelor, în această zi în care are loc sărbătoarea de Halloween.

Căpitanul naţionalei de fotbal a Salvadorului, acuzat de viol

Mijlocaşul Dennis Alas, căpitanul naţionalei de fotbal a Salvadorului, a fost arestat sub acuzaţia că ar fi violat o adolescentă în vârstă de 15 ani, el fiind pus în libertate ulterior după achitarea unei cauţiuni de 10.000 de dolari (7.700 de euro), informează AFP, citând surse judiciare.

Hănescu a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Paris. Românul, învins de Gilles Simon

Tenismanul Victor Hănescu, locul 61 ATP şi ajuns pe tabloul principal din postura de "lucky loser", a ratat, miercuri, calificarea în optimile de finală ale turneului de la Paris, dotat cu premii în valoare totală de 2.427.975 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.

Florin Prunea nu mai e preşedinte executiv la CSMS Iaşi. Ce decizie a luat Consiliul Director al clubului în privinţa antrenorului Liviu Ciobotariu

Preşedintele Consiliul Director al CSMS Iaşi, Leonida Antohi, a declarat miercuri, că, în urma unei şedinţe extraordinare a forului pe care îl conduce, s-a decis încetarea raporturilor de colaborare cu preşedintele executiv Florin Prunea.

Cazul Eugen Baciu – FRF: Decizia TAS nu poate fi pusă în executare deoarece Steaua a făcut recurs

Comitetul Executiv al FRF nu poate pune în executare hotărârea TAS în cazul jucătorului Eugen Baciu deoarece clubul Steaua a făcut recurs, atacând decizia la Tribunalul Federal de la Lausanne, se arată într-un comunicat de presă publicat, miercuri, pe site-ul oficial al federaţiei.

Clubul PSG dispus să ofere 100 de milioane de euro pentru Ronaldo

Paris Saint-Germain este gata să ofere 100 de milioane de euro grupării Real Madrid pentru a obţine transferul atacantului Cristiano Ronaldo din 2013, oficialii celor două cluburi întâlnindu-se deja pentru a discuta pe această temă.

Franţa – România, scor 1-0, la „under 17”. „Tricolorii” sub 16 ani au pierdut în Moldova

Echipa naţională de fotbal "under 17" a României a fost învinsă, marţi, cu scorul de 1-0, de reprezentativa similară a Franţei, într-un meci amical care a avut loc la Anglet, informează site-ul oficial al Federaţiei Franceze de Fotbal.

Scor neobişnuit în Cupa Ligii Angliei: Reading – Arsenal 5-7

Echipa Arsenal Londra a câştigat, cu scorul de 7-5 (1-4, 4-4) meciul cu Reading din optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei, disputat, marţi, în deplasare, "tunarii" impunându-se după prelungiri şi după ce au fost conduşi cu scorul de 4-0.

Echipa Tomis Constanţa, la a doua victorie în Liga Campionilor la volei feminin. Dinamo Bucureşti a înregistrat o nouă înfrangere

Echipa de volei feminin Tomis Constanţa a obţinut, marţi, pe teren propriu, a doua victorie din grupa E a Ligii Campionilor, cu formaţia germană Schweriner SC, scor 3-2.

CUPA ROMANIEI: Astra a învins CS Turnu Severin, scor 5-1, şi s-a calificat în sferturile competiţiei

Formaţia Astra Giurgiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (1-1), echipa CS Turnu Severin, în optimile competiţiei.

CUPA ROMANIEI: Petrolul a învins FC Braşov, scor 2-0, şi s-a calificat în sferturile competiţiei

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FC Braşov şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana.

Nominalizaţii la Balonul de Aur valorează 1.053 milioane de euro. La cât sunt evaluaţi Messi şi Cristiano Ronaldo, principalii favoriţi

Cei 23 de jucători nominalizaţi la Balonul de Aur au o valoare de piaţă de 1.053,3 milioane de euro, conform studiului realizat de firma Pluri Sportmetric.

Matt Damon ar putea juca într-un film despre viaţa şi cariera ciclistului Lance Armstrong

Actorul Matt Damon ar putea interpreta rolul principal într-un film despre viaţa şi cariera ciclistului Lance Armstrong, aflat în aceste zile în centrul unui uriaş scandal de dopaj, în urma căruia celebrul sportiv a fost deposedat de cele şapte titluri câştigate în Turul Franţei între 1999 şi 2005.

Meciul amical România – Belgia: Ce stranieri a convocat Victor Piţurcă

Selecţionerul Victor Piţurcă a decis să convoace de principiu 14 jucători legitimaţi la cluburi de peste hotare pentru amicalul România-Belgia, programat pe Arena Naţională în 14 noiembrie, de la ora 21.00, printre aceştia numărându-se Ştefan Radu, George Florescu şi Daniel Niculae, informează FRF.

Dezvăluiri despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice: Regina în rolul de „Bond Girl” le-a dat fiori organizatorilor – VIDEO

Secvenţa în care Regina Marii Britanii a jucat rolul unei Bond Girl în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra le-a dat fiori organizatorilor, a mărturisit Sebastian Coe, fost preşedinte al comitetului de organizare, într-o carte ce va apărea în curând.

Bute a semnat un nou contract cu Interbox. Preşedintele Interbox: E important să-i spunem lui Lucian că suntem alături de el

Pugilistul Lucian Bute a semnat un contract valabil pentru următoarele trei meciuri cu Interbox, după ce precedentul acord încetase încă din anul 2010, iar partidele disputate de atunci au avut loc pe baza unor înţelegeri verbale.

Antrenorul Paulo Sergio a fost prezentat oficial la CFR Cluj

Tehnicianul portughez Paulo Sergio a fost prezentat oficial, marţi, într-o conferinţă de presă, în funcţia de antrenor principal al echipei CFR Cluj, el înlocuindu-l pe Ioan Andone.

Mutu, lăudat de coechipieri: „Este un mare jucător”

Atacantul brazilian al formaţiei Ajaccio, Eduardo, l-a lăudat pe coechipierul său Adrian Mutu, spunând despre român că a dovedit faptul că este un mare jucător, chiar dacă nu se află încă la capacitatea fizică maximă.

Mulţescu, 200 de meciuri ca antrenor în Liga I

Partida Astra - CSM Iaşi, din cadrul etapei a XIII-a a Ligii I, a reprezentat pentru Gheorghe Mulţescu meciul cu numărul 200 ca antrenor în primul eşalon, dar şi ultimul pe banca tehnică a echipei giurgiuvene, fiind demis duminică seară.

Vicepreşedintele FRB: Biroul Federal nu şi-a dat acordul ca firma lui Obreja să organizeze gala

Vicepreşedintele FR de Box, Fănel Trandafir, a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DNA, că şi-a dat acordul ca gala de box a lui Lucian Bute din vara anului 2011 să fie organizată exclusiv de firma preşedintelui Rudel Obreja, însă credea că astfel vor intra bani şi în conturile forului.

Antrenorul de box Titi Tudor şi Marian Simion, audiaţi la DNA în dosarul privind gala „Campion pentru România”

Fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor a venit marţi la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România", eveniment la care Lucian Bute a boxat la Bucureşti. La ieşirea din instituţie Titi Tudor a declarat că nu ştie cine i-a acordat preşedintelui Rudel Obreja drepturile exclusive de organizare a galei.

Hagi: Cred că echipa noastră în fiecare zi este mai bună

Gheorghe Hagi a declarat luni seară, după victoria obţinută de Viitorul în meciul cu Pandurii, scor 2-0, că echipa constănţeană este din ce în ce mai bună şi a reuşit să se impună în faţa unui adversar foarte bun, având însă şi un portar care a salvat-o.

SURPRIZĂ în Liga I: Pandurii Târgu Jiu învinsă de Viitorul, scor 2-0, în etapa a XIII-a

Formaţia Pandurii Târgu Jiu, ocupanta locului 2 în clasamentul Ligii I, a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa Viitorul Constanţa, în ultimul meci al etapei a XIII-a, în care a ratat un penalti şi golul doi al gazdelor a fost înscris în minutul 90+2.

Grigoraş: Dacă ne mai dădea un penalti îl ratam şi pe ăla

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat luni seară, după înfrângerea din meciul cu Viitorul, scor 0-2, că rezultatul este nemeritat şi nu are ce să le reproşeze jucătorilor săi din punct de vedere al efortului, însă a precizat că Pandurii ar fi ratat dacă i s-ar mai fi acordat un penalti.