Sport

Becali le-a oferit lui Tănase şi Rusescu prime de 30.000, respectiv 20.000 de euro

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că le-a oferit jucătorilor Cristian Tănase şi Raul Rusescu prime de 30.000, respectiv 20.000 de euro, pentru prestaţiile din acest campionat, în timp ce portarului Răzvan Stanca i-a prelungit contratul.

Pustai: Cu Mioveni ne aşteaptă cel mai important meci de până acum

Antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida cu CS Mioveni, din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I, va fi cea mai importantă pentru echipa sa, o victorie aducând primele şase puncte consecutive în acest sezon.

Bute: Este momentul oportun să îmi apăr centura în altă parte

Campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat, luni, la Nottingham, într-o conferinţă de presă de promovare a partidei cu Carl Froch, că a acceptat să lupte în Marea Britanie, deoarece consideră că a venit momentul să îşi apere titlul şi în afara Canadei.

Froch: Dacă Bute a acceptat să lupte acasă la mine înseamnă că ori e prea încrezător, ori e prost

Pugilistul britanic Carl Froch, challengerul la titlul mondial IBF deţinut de Lucian Bute, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă de promovare a meciului din 26 mai, că boxerul român ori este prea încrezător, ori este prost dacă a acceptat să lupte în Nottingham, de unde el este originar.

Michel Platini: Îmi doresc ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022 să aibă loc iarna

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, luni, pentru AFP, că el şi marea majoritate a jurnaliştilor şi fanilor îşi doresc ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022 să se desfăşoare iarna.

Massimiliano Allegri: Vom juca agresiv în meciul cu Juventus

Antrenorul echipei AC Milan, Massimiliano Allegri, a promis, luni, că formaţia sa va fi "agresivă fotbalistic" în partida cu Juventus Torino, din manşa secundă a semifinalelor Cupei Italiei.

Arbitru alergat cu lopata pe teren, la un meci de Liga a IV-a – VIDEO

Un arbitru a fost alergat cu lopata pe teren, la un meci de Liga a IV-a.

Jocurile Olimpice de la Londra: Un rănit în Afganistan şi o femeie în vârstă de 100 de ani vor purta torţa olimpică

Un militar rănit în Afganistan şi o femeie în vârstă de 100 de ani figurează printre cele 7.300 de persoane care vor purta torţa olimpică pe teritorul Marii Britanii, înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Londra, au anunţat, luni, organizatorii.

Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Coreei de Sud au obţinut o reducere de 20 de milioane de dolari pentru 2012

Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Coreei de Sud au renegociat contractul cu Formula One Management (FOM) şi au obţinut o reducere de 20,5 milioane de dolari pentru ediţia din acest an.

Platini: Messi nu se va sătura niciodată, are instinct de „ucigaş”

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat într-un interviu că atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, nu se va sătura niciodată de fotbal, subliniind că acesta are instinct de "ucigaş".

Meciul Froch – Bute: Aproximativ 3.000 de bilete la s-au vândut în primele două ore

Biletele pentru partida dintre pugilistul britanic Carl Froch şi boxerul Lucian Bute, ce se va disputa în 26 mai, la Capital FM Arena din Nottingham, contând pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, costă între 48 şi 360 de euro, informează presa engleză. Aproximativ 3.000 de bilete la meciul dintre pugiliştii Carl Froch şi Lucian Bute, programat în 26 mai.

Pacquiao susţine că Dumnezeu i-a cerut să renunţe la box

Pugilistul filipinez Manny Pacquiao, în vârstă de 33 de ani, a declarat că Dumnezeu i-a cerut, într-un vis, să renunţe la box, lăsând să planeze îndoiala în privinţa desfăşurării partidei cu americanul Floyd Mayweather.

Borcea, despre sentinţa din dosarul transferurilor: Nu am niciun fel de emoţii

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat că nu are niciun fel de emoţii pentru sentinţă ce urmează să fie dată, marţi, de Tribunalul Bucureşti, în dosarul transferurilor de jucători, în care este incuplat, deoarece ştie că este nevinovat.

Cât costă cel mai ieftin bilet la semifinala Oltchim-Gyor

CS Oltchim a anunţat luni preţurile biletelor pentru manşa tur a semifinalei cu Gyor ETO, din Liga Campionilor, cel mai scăzut cost al unui tichet fiind de 40 de lei, iar cel mai scump de 80 de lei.

Cristi Borcea, la externarea din Spitalul Floreasca: Voi fi mult mai atent cu viaţa mea

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, luni, la externarea din Spitalul de Urgenţă Floreasca, că de acum înainte va fi mult mai atent cu viaţa lui, iar timp de şase luni de zile nu va merge la meciurile de fotbal.

Muamba este în stare stabilă, dar critică

Fotbalistul formaţiei Bolton, Fabrice Muamba, care a suferit, sâmbătă, un stop cardiac pe teren, la meciul cu Tottenham din Cupa Angliei, este "în stare stabilă, dar critică", potrivit unui comunicat dat publicităţii de London Chest Hospital.

Mourinho: Nu am nimic de spus despre evoluţia jucătorilor mei

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că nu are "nimic de spus" despre evoluţia jucătorilor săi care au dominat meciul cu Malaga, încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a XXVIII-a a campionatului Spaniei.

Roger Federer a câştigat Indian Wells pentru a patra oară

Numărul 3 mondial, tenismanul elveţian Roger Federer, a câştigat, duminică, Mastersul 1000 de la Indian Wells pentru a patra oară în carieră, după 2004, 2005 şi 2006, în urma victoriei în faţa americanului John Isner, numărul 11, scor 7-6 (9/7), 6-3, în 81 de minute de joc.

Steaua Bucureşti – Astra Ploieşti, scor 2-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), formaţia Astra Ploieşti, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I, care a reprezentat revenirea "roş-albaştrilor" în Ghencea după aproximativ zece luni.

Un fotbalist a făcut stop cardiorespirator la un meci din liga a patra spaniolă

Fundaşul echipei Puerta Bonita, Sergio Granero, a suferit un stop cardiorespirator, duminică, în timpul unui meci în deplasare cu Pozuelo, din a patra ligă spaniolă, jocul fiind suspendat din această cauză în minutul 83, informează cotidianul As.

Dorinel Munteanu: Sper ca astăzi să fie doar începutul pentru un parcurs mai bun în campionat

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, duminică, după victoria, cu scorul de 2-0, din meciul cu FC Braşov, că speră ca acest joc să fie doar începutul unui parcurs mai bun al elevilor săi în campionat.

Şumudică: Îmi asum acest eşec, nu arunc cu noroi în jucători

Tehnicianul echipei FC Braşov, Marius Şumudică, a declarat, duminică, după meciul de pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, scor 0-2, că îşi asumă acest eşec şi nu îi acuză pe jucători, precizând că a fost un joc "la discreţia oaspeţilor".

FC Braşov – Oţelul Galaţi, scor 0-2, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

Fostul fotbalist Ali Daei a fost rănit într-un accident rutier

Fostul internaţional iranian Ali Daei, în vârstă de 42 de ani, a fost rănit într-un accident rutier, sâmbătă, el aflându-se în prezent în spital, în stare stabilă, a anunţat presa din Iran.

Lennox Lewis: Cred că Amir Khan şi Carl Froch îşi vor recâştiga titlurile mondiale

Fostul pugilist Lennox Lewis a declarat că este încrezător în viitorul boxului britanic, precizând că atât Amir Khan cât şi Carl Froch, acesta din urmă adversarul românului Lucian Bute, vor redeveni campioni mondiali.

Coman va fi sancţionat de conducerea FC Rapid pentru reacţia nervoasă la adresa suporterilor

Portarul echipei Rapid, Dănuţ Coman, va fi sancţionat de conducerea FC Rapid pentru reacţia nervoasă la adresa propriilor suporteri din finalul partidei cu Concordia Chiajna când a aruncat cu o sticlă de apă spre aceştia, a declarat, pentru MEDIAFAX, acţionarul majoritar George Copos.

Copos: E un plan diabolic împotriva Rapidului, nu m-ar mira să fie implicat braţul lui Machiavelli

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că protestele suporterilor la adresa jucătorilor şi antrenorilor de la meciul cu Concordia fac parte dintr-un "plan diabolic" împotriva clubului, precizând că este posibil să fie implicat "braţul lung al lui Machiavelli".

Cristi Borcea: Dinamo a renăscut întotdeauna în partidele cu intensitate maximă

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, aflat internat la Spitalul de Urgenţă Floresca, de unde a urmărit înfrângerea echipei sale în meciul cu Sportul, a declarat că aşteaptă ca formaţia să strângă rândurile şi să renască în partidele dificile care urmează.

Button şi McLaren-Mercedes preiau controlul în Formula 1

Pilotul britanic Jenson Button a obţinut, duminică, o victorie clară în prima cursă a sezonului, Marele Premiu al Australiei, demonstrând că inginerii de la McLaren-Mercedes au găsit soluţiile tehnice potrivite pentru a crea un monopost care să pună capăt supremaţiei Red Bull arătate anul trecut.

Marius Lăcătuş şi-a reziliat contractul cu FCM Târgu Mureş

Antrenorul Marius Lăcătuş şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu FCM Târgu Mureş, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al clubului ardelean, Anton Heleşteanu.

Manager Bolton: Următoarele 24 de ore sunt cruciale pentru Muamba

Următoarele 24 de ore vor fi cruciale pentru mijlocaşul Fabrice Muamba, aflat în stare critică după ce s-a prăbuşit pe teren, sâmbătă, la meciul cu Tottenham, din Cupa Angliei, a declarat managerul grupării Bolton, Owen Coyle.

Button a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Australiei

Pilotul britanic Jenson Button (McLaren-Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de campionul mondial en titre, germanul Sebastian Vettel (Red Bull), şi de al doilea pilot de la McLaren-Mercedes, Lewis Hamilton.

Rezultate din etapa a XXI-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXI-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Dinamo învinsă pe teren propriu de Sportul, scor 1-3, în etapa a XXI-a a Ligii I

Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de echipa Sportul Studenţesc, scor 3-1 (2-1), într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I, şi a ratat şansa de a reveni pe primul loc în clasamentul Ligii I, poziţie pe care a trecut CFR Cluj, în urmă cu câteva ore.

Un jucător s-a prăbuşit pe teren fără suflare, în timpul meciului Tottenham-Bolton. Fotbalistul este în stare critică, la terapie intensivă – VIDEO

Meciul Tottenham Hotspur - Bolton, din sferturile de finală ale Cupei Angliei, a fost suspendat, sâmbătă seară, după ce jucătorul echipei oaspete Fabrice Muamba s-a prăbuşit pe teren fără suflare spre finalul primei reprize, fiind transportat la spital după 10 minute de tentative de resuscitare.

Petrolul Ploieşti – Universitatea Cluj, scor 2-2, în Liga I

Formaţia Petrolul Ploieşti a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2 (1-0), cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

Voinţa Sibiu – Gaz Metan Mediaş, scor 0-2, în Liga I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Voinţa Sibiu, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

Eric Abidal va primi o parte din ficatul unui prieten din copilărie. Ce şanse sunt ca fotbalistul să revină pe teren

Un prieten din copilărie al fotbalistului echipei FC Barcelona, Eric Abidal, îi va dona acestuia o parte din ficatul său, pentru transplantul ce va fi făcut probabil la sfârşitul acestei luni, informează cotidianul ABC.

Roy Hodgson a refuzat să fie reprezentantul UEFA la Euro-2012 pentru că i-a promis soţiei o vacanţă

Tehnicianul echipei West Bromwich Albion, Roy Hodgson, a declarat că a refuzat şansa de a participa la Campionatul European în calitate de membru al unei comisii tehnice a UEFA deoarece i-a promis soţiei sale Sheila o vacanţă