Primele declarații ale noului selecționer al naționalei României de hochei pe gheață: „Este o onoare”
„Este o onoare să fiu numit noul antrenor principal al echipei naționale masculine de hochei pe gheață a României. Oportunitatea de a conduce o echipă națională reprezintă atât o mare responsabilitate, cât și un privilegiu imens”, a transmis Pasco, într-un mesaj publicat de Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG).
Noul selecționer spune că este nerăbdător să înceapă colaborarea cu jucătorii și stafful tehnic și să pună bazele unui proiect pe termen lung.
„Sunt cu adevărat entuziasmat să încep această călătorie și să colaborez cu jucătorii, staff-ul și membrii Federației pentru a construi, împreună, un parcurs al echipei naționale de care să fim mândri, unit și de succes”, a adăugat antrenorul canadian.
Pasco își va începe oficial activitatea la reprezentativa României în luna noiembrie, când echipa națională va avea următoarea acțiune. Potrivit FRHG, atunci va fi organizată și prezentarea oficială a noului selecționer.
Multiplu campion al Germaniei, ca jucător
Ron Pasco, în vârstă de 54 de ani, are o experiență importantă atât ca jucător, cât și ca antrenor. Ca centru, canadianul a evoluat în Canada și Statele Unite ale Americii, iar cea mai mare parte a carierei europene a petrecut-o în Germania, la Adler Mannheim și Kölner Haie. A mai jucat în Austria, Danemarca și Suedia. Cu Adler Mannheim, a câștigat de trei ori titlul Germaniei.
După retragerea din activitate, în 2011, Pasco și-a început cariera de antrenor la Kölner Haie, apoi a făcut parte din staffurile lui Adler Mannheim, Dinamo Minsk, în KHL, Lausanne HC și din nou Kölner Haie. Din 2020 a preluat naționala Lituaniei, pe care a condus-o inclusiv la promovarea în Divizia I/A a Campionatului Mondial, în 2025. La ediția din 2026, Pasco a pregătit în continuare reprezentativa baltică în eșalonul secund.
FRHG a anunțat oficial numirea lui Pasco la finalul săptămânii trecute, acesta urmând să preia atât naționala de seniori, cât și coordonarea pregătirii reprezentativelor masculine U20 și U18.