Primul XV al României pentru meciul de debut la Campionatul European de Rugby 2026. Mahu, căpitan

Publicat: 07 02. 2026, 12:31
Meciul test dintre nationala de rugby a Romaniei si reprezentativa Uruguayului, disputat pe Stadionul National de Rugby Arcul de Triumf din Bucuresti, sambata, 22 noiembrie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Naționala de rugby a României întâlnește duminică, reprezentativa Germaniei, la Heidelberg, pe stadionul Fritz-Grunebaum-Sportpark, de la ora 17:00.

Pentru această confruntare, selecționerul David Gérard a stabilit primul XV, cu Andrei Mahu în rol de căpitan.

De remarcat revenirea lui Taylor Gontineac, după un an de absență, dar și titularizarea pe linia de treisferturi a tinerilor Antonio Mitrea și Toni Maftei.

„Este o grupă dificilă pentru noi în Campionatul European, jucăm împotriva Germaniei, nu știm prea multe despre această echipă pentru că nu a jucat niciun meci de la ultimul REC, așa că este dificil să pregătim meciul în aceste condiții, 50% din lot este nou, stafful este nou, vom avea lucruri de descoperit și pentru acest prim meci trebuie să ne concentrăm pe ce putem noi controla și ce putem face cu balonul”, a declarat antrenorul David Gérard.

Tehnicianul a vorbit și despre următoarele partide din grupă.

„Vom juca împotriva a două echipe foarte puternice, Belgia, care merita să fie cu noi la Cupa Mondială din Australia și a remizat în ultimul meci de calificare cu Samoa. Este o echipă foarte puternică, cu mulți jucători veniți în special din Franța. Apoi urmează meciul cu Portugalia, toată lumea cunoaște această echipă, și-au format cel mai puternic lot pentru meciul împotriva noastră, așa că principala mea preocupare este să construiesc cea mai puternică echipă pentru aceste două meciuri, pentru că rezultatele sunt important pentru clasamentul mondial”, a spus antrenorul francez.

Echipa de rugby a României pentru meciul cu Germania:

1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 3. Cosmin Manole (CS Dinamo), 4. Marius Antonescu (Narbonne),5. Andrei Mahu C (Massy), 6. Matthew Tweddle (CS Rapid), 7. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 8. Cristi Boboc (CSA Steaua), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa, 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 12. Taylor Gontineac (AS Beziers), 13. Antonio Mitrea (Stade Aurillacois Espoirs), 14. Toni Maftei (CS Rapid), 15. Ovidiu Neagu (SCM USV Timișoara).

Rezerve: 16. Ștefan Buruiană (SC Albi), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Gheorghe Gajion (Mont de Marsan), 19. Adrian Moțoc (Nissa), 20. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 21. Toma Mîrzac (CSM Știința Baia Mare), 22. Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara), 23. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare).

România le va mai întâlni, apoi, pe Belgia (15 februarie, acasă) și Portugalia (22 februarie, în deplasare).