Rapid şi-a prezentat antrenorul şi noii jucători. Copos: Cred în Neluţu Sabău

Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a declarat, luni, în conferinţa de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcţia de antrenor principal al formaţiei Rapid, că obiectivul convenit cu acţionarul George Copos este clasarea pe unul din primele trei locuri ale clasamentului Ligii I.

182 afișări
Imaginea articolului Rapid şi-a prezentat antrenorul şi noii jucători. Copos: Cred în Neluţu Sabău

Rapid şi-a prezentat antrenorul şi noii jucători. Copos: Cred în Neluţu Sabău

"Îmi face o deosebită plăcere să mă întorc la Rapid, clubul unde am câştigat două titluri şi de unde m-am retras din activitatea de jucător. Am fost respectat şi iubit aici şi de aceea cred că este o datorie a mea să întorc acest respect faţă de Rapid. Există un public minunat la Rapid, sper să ne ajute şi în sezonul următor. Eu nu pot să cer suporterilor decât să fiu respectat ca antrenor la fel cum am fost ca jucător. Eu voi fi la fel de profesionist, la fel de responsabil şi la fel de dornic de a câştiga trofee. Obiectivul în noul sezon este clasarea în primele trei locuri ale clasamentului", a spus tehnicianul.

Sabău a explicat că noii săi jucători au dorinţa de a-şi lua revanşa după sezonul trecut în care au pierdut pe final atât titlul, cât şi Cupa României. "Am găsit jucătorii din lot destul de afectaţi după ce pe finalul sezonului au pierdut Cupa şi titlul. Dar în acelaşi timp au această dorinţă de a-şi lua revanşa, sper să ţină cât mai mult", a menţionat Sabău.

Referitor la negocierile cu George Copos, noul antrenor a afirmat că acestea au durat mult deoarece trebuiau stabilite anumite lucruri pentru a nu apărea "discuţii" în timpul campionatului. "Negociind cu domnul Copos mi-am pierdut şi vocea. Glumesc. Cu domnul Copos am avut o primă discuţie după care am luat o pauză. Apoi a fost o nouă discuţie care a fost bună. Nu vreau să dezvolt prea mult acest subiect, important este să avem încredere unul în celălalt şi să ştim ce avem de făcut fiecare pentru ca pe parcurs să nu apară discuţii", a precizat el.

Sabău îl apreciază pe mijlocaşul Renan Silva, transferat zilele trecute de la Flamengo, şi susţine că mai are nevoie de un atacant central pentru a completa lotul. "Renan ne-a fost recomandat de oameni de încredere. Directorul sportiv ne-a vorbit foarte frumos de el, la fel şi alţi oameni, apoi l-am văzut şi pe DVD. Acum aş mai avea nevoie de un atacant central. Bineînţeles, dacă se va mai reuşi aducerea unor jucători pentru a dubla anumite posturi ar fi foarte bine, dar important este atacantul", a precizat Sabău.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, îşi doreşte ca noul tehnician al echipei giuleştene, Ioan Ovidiu Sabău, să rămână în funcţie mai mulţi ani, recunoscând că toţi conducătorii de cluburi greşesc atunci când schimbă prea des antrenorii.

"Avem bucuria şi onoarea de a-l prezenta pe noul antrenor al Rapidului, Neluţu Sabău. Sper să rămână mulţi ani de acum înainte la Rapid pentru că noi toţi greşim atunci când schimbăm prea des antrenorii. Am ajuns la un acord cu el pentru următorii doi ani. N-a fost uşor. Avem un contract ferm, un contract foarte negociat. Şi când era jucător stăteam o zi şi o noapte să semnăm contractul cu el. Cred în Neluţu Sabău, toţi cei care iubesc Rapidul îşi pun mari speranţe în el. Sper ca împreună să aducem trofee la Rapid. Neluţu a fost alături de Hagi unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut România. El a câştigat două titluri aici, cunoaşte spiritul Rapidului, mă cunoaşte pe mine, ştie că sunt pretenţios. Consider că el este cea mai bună soluţie pentru Rapid", a spus Copos la conferinţa de presă organizată cu ocazia prezentării oficiale a noului tehnician.

Acţionarul majoritar nu a dorit să dezvăluie detaliile rezilierii contractului fostului antrenor Răzvan Lucescu, instalat la conducerea tehnică a echipei Al Jaish din Qatar, dar a precizat că în noul sezon clubul îşi va schimba strategia mizând pe jucători tineri. "Îmi pare rău că Răzvan Lucescu a luat deciza de a pleca în Qatar. Se ştie respectul pe care îl port familiei Lucescu şi de aceea aş dori să nu fiu întrebat despre contractul lui Răzvan Lucescu. Din păcare în ultimele două săptămâni ale sezonului am pierdut tot, şi titlul şi Cupa. Am făcut eforturi şi am cheltuit peste 12 milioane de euro pentru că am crezut în proiectul lui Răzvan Lucescu, dar asta e viaţa. Ăsta este şi motivul pentru care am schimbat strategia, aducem jucători tineri alături de un nou staf tehnic hotărât să facă performanţă. De asemenea, în conducerea clubului a fost cooptat domnul Dumitru Virgil (n.r. - membru în Consiliul de Administraţie al FC Rapid), cel care va conduce de altfel echipa în turneul de pregătire din Austria", a precizat oficialul rapidist.

Copos susţine că va fi mai bine dacă Rapid nu va fi printre favoritele la câştigarea titlului în noul sezon al Ligii I. "E mult mai bine să nu fim favoriţi la titlu. Sezonul trecut cu şase etape înainte de final au început să ne suspende terenul. Aşa că e mai bine aşa. Va trebui să învăţăm din greşelile din trecut", a explicat George Copos.

Referitor la situaţia fundaşului dreapta Rui Duarte, al cărui contract a expirat la finalul sezonului trecut, Copos a menţionat că acesta va continua cu Rapid. "Rui Duarte o să apară în Austria la pregătire", a spus Copos.

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele executiv Constantin Zotta nu este însă atât de sigur că Rui Duarte va accepta prelungirea contractului. "Suntem în negocieri cu Rui. O să vedem dacă o să vină în Austria. Noi suntem în acelaşi timp şi în negocieri cu un jucător pe postul de fundaş dreapta, vom vedea ce se va întâmpla", a explicat Zotta.

Preşedintele executiv i-a prezentat oficial pe noii jucători ai echipei Rapid, Octavian Abrudan, Nemanja Milisavljevici şi Renan da Silva, care în noul sezon vor purta tricourile cu numerele 4, 11, respectiv 30. De asemenea, Zotta le-a mulţumit fotbaliştilor care au plecat de la echipă în această vară. "Ne face plăcere să îi prezentăm pe noii noştri jucători, Octavian Abrudan, Nemanja Milisavljevici şi Renan da Silva. În acelaşi timp, ţin să le mulţumesc jucătorilor de care ne-am despărţit în această vară, Vâtcă, Marcos Antonio, Deac, Alex Ioniţă şi Creţu, ale căror împrumuturi sau contracte cu Rapid s-au încheiat. Menţionez că Daniel Pancu a semnat prelungirea contractului cu Rapid, la fel şi Ştefan Grigorie. De asemenea, în proporţie foarte mare Glauber va continua şi în sezonul următor la Rapid", a precizat Zotta.

Mijlocaşul brazilian Renan da Silva, care a semnat un contract valabil patru ani cu Rapid, a declarat, luni, că este fericit de alegerea sa şi a precizat că obiectivul său este să îşi ajute noua echipă să câştige titlul de campioană şi Cupa României.

"Sunt foarte fericit că m-am transferat la un club cu istorie şi titluri în palmares precum Rapid. Vreau să ajut echipa să câştige titlul, Cupa României şi să aibă rezultate cât mai bune în Liga Europa. Eu sunt pregătit să dau 100 la sută pentru noua mea echipă", a spus Renan da Silva, prezentat oficial într-o conferinţă de presă.

Întrebat despre momentul în care i-a dat mingea printre picioare conaţionalului său Ronaldinho, noul jucător rapidist a explicat că obişnuieşte să procedeze astfel atunci când vede că adversarul din faţa lui nu este pregătit. "Au glumit şi colegii cu mine pe acest subiect. M-au întrebat şi dacă Ronaldinho e chiar atât de slab. Eu le-am zis că în Brazilia obişnuiesc să dau mingea printre picioarele adversarului dacă văd un atacant care stă nepregătit. Lui Ronaldinho i-am făcut la fel, nu e mare lucru. Dacă o să am ocazia o să vă arăt şi aici această schemă", a menţionat mijlocaşul brazilian.

Fundaşul Octavian Abrudan, care a semnat un contract valabil trei ani, speră să câştige un trofeu cu Rapid. "Mă bucur că am ajuns la această mare echipă care îşi doreşte an de an trofee. Asta îmi doresc şi eu. Sper ca la sfârşitul sezonului să ne bucurăm împreună", a spus Abrudan în conferinţa de presă.

De asemenea, mijlocaşul Nemanja Milisavljevici, al cărui contract este valabil patru sezoane, a afirmat că şi-a propus în noul sezon măcar un trofeu cu Rapid. "Rapid este un club cu istorie, îmi pare bine că am ajuns aici. Suporterii sunt foarte buni şi sper să câştig măcar un trofeu cu noul meu club", a precizat Milisavljevici.

În vârstă de 44 de ani, Ioan Ovidiu Sabău a semnat un contract valabil două sezoane cu Rapid. El îl înlocuieşte în funcţia de antrenor principal al formaţiei giuleştene pe Răzvan Lucescu, tehnician care a semnat un contract cu echipa Al Jaish din Qatar. Sabău a condus în cariera sa de antrenor formaţiile Univeristatea Cluj, Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, FC Timişoara şi FCM Târgu Mureş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici