Video Reprezentanţii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret protestează în faţa Ministerului cu o cruce şi un sicriu

  • Reprezentanţii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret a marcat marţi Ziua Sportului printr-un miting de protest în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului.
  • Câţiva protestatari au adus la faţa locului un sicriu, în care au aşezat în mod simbolic obiecte sportive ale mai multor discipline.
254 afișări

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNTS) a organizat marţi la ora 12.00 un miting de protest în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului, în aceaşi zi în care se sărbătoreşte şi Ziua Internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace.

„Suntem revoltaţi faţă de modul dezastruos în care este condus domeniul nostru de activitate. Actuala conducere a MTS nu se consultă cu specialiştii din federaţiile sportive sau din subordonate, iar măsurile aberante care se stabilesc de către un grup mic de persoane din minister, ne-au adus într-un blocaj fără precedent în Sport şi Tineret. Acest management arogant şi netransparent trebuie să înceteze!”, au spus reprezentanţii sindicatului în comunicatul prin care îşi anunţau acţiunea de protest.

În faţa MTS s-au adunat, marţi la amiază, câteva zeci de persoane, care au scandat diferite lozinci şi s-au manifestat zgomotos cu ajutorul unor tobe, vuvuzele şi portavoci, cerând demisia ministrului Eduard Novak.

O parte din manifestanţi au adus la faţa locului o cruce şi un sicriu descoperit, în care au aşezat diferite obiecte sportive, reprezentând mai multe discipline.

„70% din angajaţii MTS sunt plătiţi aproape de salariul minim pe economie. Este ultimul minister cu o asemenea grilă de salarizare. Sunteţi plătiţi ca muncitorii necalificaţi. Cu toate acestea, vi se pretinde să aveţi rezultate, performanţe şi să lucraţi sâmbăta şi duminica, fără să fiţi plătiţi. O faceţi din vocaţie, o faceţi pentru sportivii voştri, pentru copiii pe care îi pregătiţi. Dar cât să mai meargă prosteala asta pe care MTS o furnizează în teritoriu?”, s-a auzit la protest de la portavocea purtătorilor de cuvânt ai sindicatului.

„La nivelul ministerului sunt doar interese politice. Se vorbeşte dincolo de uşile închise despre descentralizare, despre transmiterea patrimoniului către autorităţile locale. Peste câţiva ani vom vedea cartiere luxoase şi proprietăţi imobiliare în locul bazelor sportive, care au fost lăsate în paragină”, s-a mai rostit în faţa clădirii MTS.

Reprezentantul manifestanţilor a mai ţinut să precizeze că SNTS a fost nevoit să îşi câştige în instanţă dreptul de a fi plătit la un nivel rezonabil şi că şi în acest moment există discrepanţe salariale între angajaţii din teritoriu şi cei de la centru, din MTS.

Manifestanţii au scandat „Eduard Novak afară!” solicitând oficialului MTS să vină la discuţii cu ei şi, totodată, cerând demisia acestuia.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici