S-a stabilit programul sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin

Publicat: 10 02. 2026, 09:13

Final 8-ul Cupei României la baschet masculin va vea loc începând de sâmbătă, 14 februarie, în Oradea Arena.

Federația Română de Baschet a anunțat programul sferturilor de finală.

Astfel, sâmbătă, de la ora 17.00, este programată partida CSM Târgu Mureș-SCM Craiova, iar de la 19.45 meciul CSM Oradea-CSO Voluntari.

Duminică, de la ora 17.00, joacă U-BT Cluj-Napoca cu Steaua Sharks București, iar de la ora 19.45 Dinamo București cu CS Vâlcea 1924.

Semifinalele Cupei României sunt programate luni, 16 februarie, de la orele 17.00 și 19.45, în timp ce finala va avea loc miercuri, 18 februarie, de la ora 19.00.