Sávio pleacă de la Manchester City și semnează cu Tottenham. Transfer de 75 milioane de lire sterline
Sávio a transmis că este foarte fericit să ajungă la Tottenham și că discuția cu antrenorul Roberto De Zerbi a avut un rol important în decizia sa.
„Este o oportunitate minunată la un club extraordinar, cu unul dintre cei mai buni antrenori din lume. De îndată ce am vorbit cu antrenorul principal, am știut că trebuie să vin”, a declarat brazilianul, la semnarea contractului.
La rândul său, De Zerbi l-a descris drept un jucător care aduce „energie, imaginație și calitate” în zonele laterale și care are curajul de a ataca fundașii și capacitatea de a schimba soarta unui meci prin creativitatea sa.
Sávio, de la Atlético Mineiro la Manchester City
Născut la São Mateus, în Brazilia, Sávio și-a început cariera la Atlético Mineiro, pentru care a debutat la seniori la doar 16 ani, în august 2020. A strâns 35 de apariții și două goluri pentru formația braziliană.
Ulterior, a ajuns la Troyes, de unde a fost împrumutat la PSV Eindhoven în sezonul 2022/23. Un an mai târziu a fost trimis la Girona, iar acolo a avut sezonul care i-a schimbat cariera.
În La Liga, brazilianul a fost unul dintre cei mai spectaculoși jucători de bandă. A reușit 104 driblinguri, cu 18 mai multe decât orice alt fotbalist din campionatul Spaniei, iar Girona a încheiat sezonul pe locul trei și s-a calificat pentru prima dată în istoria clubului în Liga Campionilor. Sávio a încheiat împrumutul cu 41 de meciuri și 11 goluri.
A plecat după două sezoane la City
În iulie 2024, Sávio a făcut pasul către Manchester City. A debutat în Community Shield, iar ulterior a evoluat și în Premier League și Champions League.
În cele două sezoane petrecute pe Etihad, brazilianul a adunat 84 de apariții și șapte goluri. În ultimul sezon a făcut parte din echipa care a câștigat atât FA Cup, cât și Carabao Cup.
Transferul la Tottenham reprezintă și o schimbare de nume. Jucătorul cunoscut la Manchester City drept Savinho va folosi de acum numele Sávio, numele său oficial fiind Sávio Moreira de Oliveira.
Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, Tottenham plătește 75 de milioane de lire sterline, la care se pot adăuga alte 10 milioane sub formă de bonusuri.
Brazilianul are și 13 selecții pentru naționala Braziliei, pentru care a debutat în martie 2024, într-o victorie cu 1-0 împotriva Angliei pe Wembley. A participat și la Copa América 2024, unde a marcat un gol.
Tottenham a început sezonul din Premier League cu o înfrângere drastică, scor 0-3, pe terenul lui Brentford.