Se împlinesc 39 de ani de la triumful Stelei în Cupa Campionilor Europeni la fotbal

Publicat: 07 05. 2025, 13:08

Pe 7 mai 1986, pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, formația antrenată de Emeric Ienei și Anghel Iordănescu învingea pe FC Barcelona la lovituri de departajare, scor 2-0, după 0-0 în timpul regulamentar și prelungiri.

„7 mai 1986 – Ziua în care Steaua a atins stelele, iar fotbalul românesc a fost pe locul 1 în Europa!”, au scris reprezentanții forului național de specialitate.

Eroul finalei a fost regretatul portar Helmuth Duckadam, care a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri executate de catalani.

Steaua a devenit atunci prima echipă din Europa de Est care a cucerit trofeul suprem al celei mai importante competiții inter-cluburi.