Serena Williams: Mă bucur că am avut parte de un asemenea test

Americanca Serena Williams s-a calificat, joi dimineaţă, în semifinalele turneului de Mare Şlem de la US Open, după ce a învins-o pe Simona Halep, scor 6-2, 4-6, 6-3. La finalul partidei, liderul mondial a mărturisit că în setul secund, primul pierdut la ediţia din acest an, şi-a pierdut ritmul.

1191 afișări
Imaginea articolului Serena Williams: Mă bucur că am avut parte de un asemenea test

Serena Williams: Mă bucur că am avut parte de un asemenea test (Imagine: AP/ Mediafax Foto)

"Puteam să joc mai bine. În cel de-al doilea set mi-am pierdut ritmul, iar Simona a început să joace bine, cu loviturile pe care le foloseşte de obicei. Apoi mi-am dat seama că pentru a obţine victoria aveam nevoie să îmi intensific jocul în setul al treilea. Nu am profitat de toate şansele pe care le-am avut, pentru că au fost câteva oportunităţi importante pe care nu le-am fructificat. A fost dezamăgitor, dar am încercat să nu-mi pierd moralul şi să rămân pozitivă. Mă bucur că am avut parte de un asemenea test", a spus Serena Williams, citată de USA Today.

În semifinale, Serena Williams o va întâlni pe Karolina Pliskova, sportivă din Cehia, care a trecut în sferturile competiţiei de croata Ana Konjuh, scor 6-2, 6-2. Pentru al doilea loc în finală se vor confrunta Caroline Wozniacki şi Angelique Kerber.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici