Silvășan, înaintea meciului U-BT – Neptunas din Eurocup: Extrem de important pentru configurația finală a clasamentului

Publicat: 17 12. 2025, 08:00
Actualizat: 17 12. 2025, 08:03

„Cu siguranță este un meci extrem de important pentru configurația finală a clasamentului. Din experiența noastră în ultimele sezoane în EuroCup, în acest moment niciun meci nu este decisiv, însă poate cântări într-o eventuală clasare în primele 6 locuri”, a declarat Mihai Silvășan, citat de site-ul oficial al echipei.

El a spus despre adversara de miercuri a clujenilor, Neptunas Klaipeda, că este o echipă puternică, iar în ultimele patru meciuri a marcat peste 100 de puncte.

„Au aruncători foarte buni, se bazează mult pe acest aspect, deci per total sunt o echipă foarte bună. Scopul nostru este să le scădem eficiența, iar pentru aia trebuie să ne apărăm foarte agresiv. Am văzut în meciul cu Bahcesehir ce se poate întâmpla dacă sunt lăsați să-și facă jocul și să arunce liberi, când au marcat 18 triple și au câștigat într-o manieră dominantă. Ideea este să punem accent foarte mare pe apărare și să facem ca eficiența lor să scadă, să recuperăm mingea și să plecăm pe tranziție, unde este un avantaj de al nostru”, a a dăugat antrenorul lui u-BT.

El face apel la fani să fie prezenți în BT Arena: „Avem mare nevoie de suportul fanilor, avem nevoie să ne susțină și să ne împingă de la spate dacă vom avea momente dificile pentru că, repet, este un meci greu, cu o echipă care marchează foarte multe puncte”.

Silvășan spune că toți jucătorii campioanei României sunt apți pentru meci.

„Ne dorim să intrăm pe teren și să jucăm dur, ca o echipă. Știm că Neptunas este o echipă foarte bună din punct de vedere ofensiv, au marcat multe puncte în ultimele meciuri. Venim după o înfrângere dificilă la Istanbul, dar suntem jucători profesioniști, știm când este un meci slab, trebuie doar să ne regrupăm și să mergem mai departe. Am analizat meciul, am învățat, ne-am regrupat și suntem pregătiți pentru următorul joc. Vom juca 6 meciuri în fața fanilor noștri, așa că este important să câștigăm mâine, pentru că trebuie să ne apărăm terenul propriu”, a declarat Iverson Molinar, jucător al U-BT Cluj-Napoca.

Miercuri de la ora 18.00, în BT Arena, U-BT Cluj-Napoca joacă în etapa a 11-a a Eurocup, a doua cea mai importantă competiție de baschet masculin din Europa, cu Neptunas Klaipeda.

În meciul tur, U-BT a reușit o nouă revenire istorică, izbutind să întoarcă meciul de la -17 puncte și să se impună la o diferență de 5 puncte, scor 102-107.

Cele două adversare sunt la egalitate de puncte în clasamentul Grupei A, după primele zece etape, fiecare obținând câte cinci victorii. Diferența de coșaveraj o clasează pe U-BT pe locul 4, în timp ce Neptunas e pe locul 6.