Sinner urmează un protocol special la Wimbledon, după problemele fizice care l-au făcut să piardă surprinzător la Roland Garros

Publicat: 02 07. 2026, 16:02
Jannik Sinner Photo by Corinne Dubreuil/ABACAPRESS.COM

După calificarea în turul al treilea la turneul de Grand Slam de la Londra, în urma victoriei împotriva portughezului Nuno Borges, Sinner a confirmat că investigațiile medicale efectuate după episoadele din ultimele luni au oferit un răspuns, însă nu și o soluție definitivă.

„Am înțeles ce s-a întâmplat la Paris. S-ar putea să se repete, pentru că nu există o soluție definitivă. Încercăm să facem tot posibilul pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. Dacă se va întâmpla din nou, probabil va însemna că drumul pe care îl urmăm acum nu este cel potrivit”, a declarat Sinner în conferința de presă, potrivit La Stampa.

Italianul a refuzat să ofere detalii despre natura afecțiunii, precizând doar că lucrează împreună cu medicii pentru a gestiona situația.

„Nu pot spune exact despre ce este vorba, dar am înțeles cauza. Lucrăm la acest aspect și sperăm că nu se va mai repeta. Nu există însă certitudini”, a afirmat liderul mondial.

Care este protocolul urmat de Sinner la Wimbledon

Echipa și stafful medical al lui Sinner au introdus un protocol menit să îmbunătățească termoreglarea organismului. Acesta include purtarea unei veste de răcire de înaltă tehnologie înaintea meciurilor, utilizarea unui guler cu gheață la schimbările de teren, schimbarea frecventă a tricoului, ieșiri suplimentare de pe teren pentru răcorire și administrarea unor capsule cu sodiu pentru prevenirea crampelor musculare.

Aceste măsuri au fost deja aplicate la debutul italianului la Wimbledon, când l-a învins în cinci seturi pe sârbul Miomir Kecmanović, deși temperatura la Londra era de aproximativ 22 de grade Celsius.

Sinner a precizat că, după căzătura suferită în primul tur, nu s-a simțit în cea mai bună formă înaintea partidei cu Borges, însă odată intrat pe teren problemele au dispărut.

„Dimineață nu mă simțeam extraordinar, dar odată început meciul m-am simțit bine din punct de vedere fizic. Acesta este cel mai important lucru”, a spus italianul.

Protocolul va fi pus la încercare în zilele următoare, în condițiile în care meteorologii prognozează o creștere a temperaturilor la Londra pe parcursul turneului.