Sonia Olariu şi Collins Filimon sunt noii campioni naţionali la badminton

Campionatul Naţional la Badminton s-a desfăşurat în perioada 25-27 noiembrie, la Timişoara, iar Sonia Olariu şi Collins Filimon au câştigat finalele la seniori, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

342 afișări
Imaginea articolului Sonia Olariu şi Collins Filimon sunt noii campioni naţionali la badminton

Sonia Olariu şi Collins Filimon sunt noii campioni naţionali la badminton (Imagine: Sebastian Sascau/ Arhiva Mediafax Foto)

În sala de sport a Universităţii de Vest, badmintonul şi-a desemnat campionii naţionali din acest an, cei de seniori, dar şi pe cei de la categoriile de vârstă U15 şi U9 ani. La startul turneului s-au prezentat 96 de sportivi, de la 18 cluburi de badminton din ţară.

La seniori, finala feminină a fost disputată în familie, între surorile Andra şi Sonia Olariu (CSM Timişoara), Sonia reuşind să o învingă pe sora sa mai mică, câştigând titlul pentru a cincea oara. Medaliile de bronz au fost obţinute de Luiza Milu şi Irina Popescu de la Sportul Studentesc Bucureşti.

Finala de simplu masculin s-a disputat între tânărul Collins Filimon (CSU Universitatea de Vest Timişoara) şi experimentatul Robert Ciobotaru (CS Stiinta Bacau), primul reuşind să se impună în două seturi şi să işi apere titlul câştigat anul trecut. Pe locul al treilea s-au clasat Mircea Vasiu (CSU Universitate de Vest Timişoara) şi Daniel Cojocaru (CS Ştiinţa Bacău).

Finalele probelor de dublu au fost extrem de disputate, toate cele trei partide desemnându-şi câştigătorii după ce s-a jucat setul deciziv. Astfel, la dublu feminin, Alexandra Milon şi Florentina Constantinescu (CS Ştiinţa Bacău/Sportul Studentesc Bucureşti) au câştigat finala împotriva surorilor Andra şi Sonia Olariu (CSM Timişoara). La dublu masculin, Robert Ciobotaru şi Daniel Cojocaru (CS Ştiinţa Bacău) s-au impus in faţa dublului Collins Filimon şi Mircea Vasiu de la CSU Universitatea de Vest Timişoara, iar la dublu mixt, cuplul format din Robert Ciobotaru şi Florentina Constantinescu (CS Ştiinţa Bacău/Sportul Studentesc Bucureşti) a câştigat în faţa lui Daniel Cojocaru şi Alexandra Milon (CS Ştiinţa Bacău).

În paralel cu finalele la seniori s-au disputat şi finalele juniorilor de la categoria de vârstă U 15 ani şi U 9 ani. La simplu fete, la categoria U 15 ani, campioană naţională a devenit Carina Bălaşa (CSS Oneşti), iar la categoria U9 ani campioană naţională este Cristina Sîrbu (CSM Timişoara).

La simplu băieti, la categoria U 15 ani, campion naţional a devenit Mihnea Crăciun (PNC Bucureşti), iar la categoria U9 ani, trofeul a fost cucerit de către David Sinculet (ACS Interfact Bacău).

Probele de dublu la juniori U15 ani au fost câştigae de către Mihnea Crăciun şi Victor Zarzu (PNC Bucureşti/CSS Oneşti) la dublu băieţi, Carina Bălaşa şi Alexandra Soare (CSS Oneşti/CSM Timişoara) la dublu fete, iar la dublu mixt campioni au devenit Victor Zarzu şi Carina Bălaşa (CSS Oneşti).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici