Sorana Cîrstea, principala favorită, debutează la turneul WTA 250 de la Hong Kong 2026. Duel cu Maria Timofeeva, în primul tur

Publicat: 03 11. 2026, 06:59
September 4, 2026, New York, New York, United States of America: Sorana Cirstea of Romania returns with backhand during the 2026 US Open - Tennis Championships (Credit Image: © Mathias Schulz/ZUMA Press Wire)

Sorana Cîrstea, în vârstă de 36 de ani și ocupanta locului 15 în clasamentul mondial, este principala favorită a competiției. Adversara sa are 22 de ani și se află pe poziția 70 WTA. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul profesionist.

Partida este programată pe terenul central, după ora 09:30.

Timofeeva a avut un sezon bun, reușind să urce de pe locul 138 până în apropierea primelor 60 de jucătoare ale lumii. Sportiva din Uzbekistan a câștigat în 2026 trei turnee WTA 125, la Istanbul, Makarska și Porto.

Câștigătoarea o va întâlni în turul doi pe Mary Stoiana, jucătoare americană cu tată român, care a eliminat-o pe Venus Williams în primul tur, scor 6-2, 6-3.

Pentru Cîrstea, competiția din Hong Kong este, cel mai probabil, ultima oprire a unui final de sezon în care a fost afectată de probleme medicale la gambă. Românca a revenit pe teren la Wuhan, unde a fost eliminată în primul tur de chinezoaica Hanyu Guo, apoi a obținut o victorie la Ningbo, în fața lui Han Shi, înainte de a pierde în fața cehoaicei Sara Bejlek.

La ediția de anul trecut a turneului de la Hong Kong, Cîrstea a ajuns până în sferturile de finală.

Turneul ar putea reprezenta ultima apariție a Soranei Cîrstea în circuitul profesionist, după ce sportiva a anunțat la începutul anului că 2026 va fi ultimul sezon al carierei sale.