Sorana Cîrstea reuşeşte calificarea în turul doi al turneului de la Luxembourg
Cîrstea a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după 52 de minute, pe Petra Martic (Croaţia), poziţia 61 în ierarhia mondială.
În turul doi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Ksenia Pervak (Kazahstan) şi Vera Duşevina (Rusia), potrivit site-ului oficial al competiţiei.
Pentru calificarea în turul doi, Cîrstea va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.950 de dolari.