Spania învinge Germania cu 1-0 în prelungiri şi se califică în finala EURO 2025

Publicat: 24 07. 2025, 01:17
Echipele Corvinul Hunedoara si Otelul Galati, s-au intalnit intr-o partida din finala Cupei Romaniei de fotbal, miercuri, 15 mai 2024, la Sibiu. OVIDIU MATIU / MEDIAFAX FOTO

Spania a învins Germania cu 1-0, miercuri seară, în semifinalele UEFA EURO 2025, graţie unui gol spectaculos înscris de Aitana Bonmatí în reprizele de prelungiri.

Este prima victorie a Spaniei în faţa Germaniei şi calificarea în prima finală continentală din istorie pentru selecţionata antrenată de Montse Tomé.

Golul a venit în minutul 113, după o acţiune creată de Athenea del Castillo, care i-a pasat lui Bonmatí.

Mijlocaşa de la Barcelona a reuşit un dribling scurt peste Rebecca Knaak şi a finalizat dintr-un unghi imposibil, aducând victoria Spaniei.

Germania, care viza al nouălea titlu european, a început curajos şi a fost aproape de deschiderea scorului prin Klara Bühl, însă execuţia sa a trecut milimetric pe lângă poartă.

Portarul Ann-Katrin Berger a fost din nou eroul Germaniei, reuşind mai multe intervenţii decisive, inclusiv împotriva golgheteriţei Esther González şi a Claudiei Pina.

În ciuda eforturilor, Germania nu a reuşit să înscrie, iar Cata Coll a salvat Spania în finalul timpului regulamentar, cu o dublă intervenţie crucială în faţa lui Bühl şi Wamser.

Spania va înfrunta Anglia în finala de duminică, 27 iulie, la Zürich.