Start de coșmar pentru Ionuț Chirilă în Liga 2. CS Dinamo a fost spulberată cu 5-1 la Slatina

Publicat: 08 08. 2026, 12:59
Meciul de fotbal dintre echipele Academica Clinceni si UTA Arad din etapa a XIII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Clinceni din Clinceni, luni, 25 octombrie 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

CSM Slatina a rezolvat practic partida încă din prima repriză. Ronald Granja a deschis scorul în minutul 7, iar Szilárd Magyari a reușit „dubla”, în minutele 14 și 34, astfel că gazdele au intrat la pauză cu avantaj de trei goluri.

CS Dinamo a dat semne de revenire imediat după pauză, prin Alexandru Ciocan, care a înscris în minutul 52 pentru 3-1. Replica Slatinei a venit însă rapid: Alexandru Stan a făcut 4-1 în minutul 66, iar Ionuț Năstăsie a stabilit scorul final, 5-1, în minutul 90+1.

Este astfel al doilea eșec consecutiv pentru formația lui Ionuț Chirilă în noul sezon. În prima rundă, CS Dinamo a condus-o pe CS Afumați la pauză, dar a pierdut cu 1-2.

Rezultatele meciurilor disputate de la aceeași oră în Liga 2

Cele nouă partide programate sâmbătă de la ora 11:00 au produs mai multe surprize, printre care victoria nou-promovatei SCM Râmnicu Vâlcea pe terenul Stelei și succesul cu cinci goluri al Slatinei. Scorurile consemnate în această serie de partide au fost:

  • Concordia Chiajna – FC Bihor 2-0
  • CSC Șelimbăr – Politehnica Timișoara 1-1
  • CSM Olimpia Satu Mare – CSM Reșița 0-2
  • CSM Slatina – CS Dinamo București 5-1
  • ASA Târgu Mureș – Cetatea Suceava 0-2
  • Metalul Buzău – CS Afumați 3-1
  • Popești Leordeni – FC Bacău 3-2
  • Steaua București – SCM Râmnicu Vâlcea 1-2
  • CSL Ștefănești – CSC Dumbrăvița 1-0