Premiul a fost ridicat de Alin Ienac, manager sportiv al Stejarii Universe.
Reprezentantul Stejarii Universe Wellness & Community a urcat pe aceeași scenă unde au fost invitați marii campioni români și a primit primul premiu special acordat la Gala Mari Sportivi ProSport 2025.
„Mulțumim, ProSport, pentru premiu și pentru posibilitatea de a ne afla în această seară în compania atâtor nume mari din sportul românesc. Vă mulțumim tuturor pentru tot ce ați făcut pentru noi. Fiecare victorie a voastră e o motivație pentru noi.
Colegii mei pun foarte multă pasiune ca să facă acel loc mai special.
Aș dori să îl amintesc și pe domnul Țiriac, fără de care acest loc nu ar exista. Mult succes în continuare și felicitări”, a transmis managerul sportiv al Stejarii, Alin Ienac.
Premiul de excelență în Wellness & Community revine unui concept cu adevărat unic pe piața din România: Stejarii Universe – un proiect care a devenit etalon rezidențial și de lifestyle atât la nivel național, cât și internațional.
Stejarii reprezintă un ecosistem integrat în care luxul, designul impecabil și serviciile exclusiviste se completează cu facilități dedicate sportului și wellnessului.
Prin această abordare care pune în centrul comunității starea de bine și accesul la servicii de sport și relaxare la cele mai înalte standarde, Stejarii Universe reușește să redefinească standardele excelentei, iar toate aceste elemente îi aduc pe deplin recunoașterea și distincția pe care o onorăm în această seară.