Suspendat din funcţia de preşedinte al UEFA, Michel Platini a primit dreptul de a participa la EURO 2016

Theodore Theodoridis, preşedintele interimar al UEFA a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat, faptul că FIFA a trimis o scrisoare către forul continental în care înştiinţează că Michel Platini poate asista la meciurile de Euro 2016, anunţă Reuters.

772 afișări
Imaginea articolului Suspendat din funcţia de preşedinte al UEFA, Michel Platini a primit dreptul de a participa la EURO 2016

Suspendat din funcţia de preşedinte al UEFA, Michel Platini a primit dreptul de a participa la EURO 2016 (Imagine AFP / Mediafax Foto)

Michel Platini a fost suspendat din funcţia de preşedinte al UEFA, împreună cu Sepp Blatter, fostul şef al FIFA, pe o durată de şase ani din toate activităţile legate de fotbal, pe 21 decembrie, de către Comisia de Etică a FIFA pentru plata a 1,8 milioane euro făcută de elveţian în 2011 către Platini, pentru servicii de consultanţă între 1999 şi 2002.

"Am primit astăzi (n. red - miercuri) o scrisoare de la FIFA care ne înştiinţează că Michel Platini va putea participa la meciurile de la Campionatul European, cu condiţia să nu îndeplinească nicio funcţie oficială în cadrul turneului. Îl vom invita la toate partidele din cadrul turneului. În ceea ce priveşte meciul de deschidere, nu cred că va fi prezent", a spus Theodoridis.

Un oficial al UEFA a declarat, conform sursei citate, că Platini nu are de gând să meargă la niciunul dintre meciurile Campionatului European din Franţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici