Tenis de masă. Bernadette Szocs, eliminată de Sun Yingsha, lider mondial, în optimile WTT Champions
Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs și-a încheiat parcursul la WTT Champions Macao 2025, vineri seară, după un meci spectaculos disputat în optimile de finală cu vicecampioana olimpică și actuala ocupantă a primei poziții în clasamentul mondial, chinezoaica Sun Yingsha.
În confruntarea cu vicecampioana olimpică Sun Yingsha. Szocs (locul 16 mondial) a cedat după patru seturi intense, scor 1-3 (5-11, 11-9, 7-11, 9-11).
Românca, vicecampioană europeană en-titre, trecuse anterior de Hana Goda, din Egipt, cu 3-1 (10-12, 11-7, 11-7, 13-11).
Sun Yingsha o va întâlni pe Adriana Diaz, din Puerto Rico, în sferturile de finală.
România rămâne astfel fără reprezentante la competiția de la Macao, după ce Elizabeta Samara părăsise concursul încă din primul tur.