Tragedie la un raliu din Italia. Un pilot în vârstă de 50 de ani a murit. Cursa a fost anulată
Accidentul s-a produs pe a doua probă specială a raliului, în zona Pulica, pe teritoriul comunei Montespertoli, provincia Florența.
Potrivit publicației italiene La Nazione, pilotul, originar din Toscana, a suferit un accident fatal în timpul probei speciale. Organizatorii au oprit imediat competiția.
Accidentul a avut loc în timpul probei Pulica, una dintre cele trei probe speciale programate sâmbătă. Traseul are o lungime de 6,4 kilometri și traversează zona colinară a Toscanei, cu porțiuni în pantă, sectoare prin pădure și viraje solicitante.
După producerea accidentului, intervenția echipelor de urgență a dus la întreruperea competiției.
Competiția a fost anulată
Rally Città di Scandicci-Colli Fiorentini ajunsese la a patra ediție și era programat în perioada 7-8 noiembrie. Evenimentul era organizat de Reggello Motor Sport, în colaborare cu Automobile Club Firenze, și includea în acest an și competiții dedicate automobilelor istorice și clasice.
Programul prevedea zece probe speciale, desfășurate pe un traseu total de aproximativ 248 de kilometri, dintre care peste 62 de kilometri cronometrați.
După accidentul mortal, organizatorii au decis anularea competiției, inclusiv a probelor care urmau să se desfășoare duminică.