Tyrese Haliburton, vedeta finalistei NBA Indiana Pacers, va absenta tot sezorul viitor
„Operația a decurs bine. Leziunea a fost situată mai sus, ceea ce înseamnă o vascularizare mai bună și o recuperare mai eficientă. Totuși, nu va juca sezonul viitor. Nu ne asumăm niciun risc. Să nu-și facă nimeni speranțe că va reveni pe teren”, a declarat președintele clubului din Indiana, Kevin Pritchard, în cadrul unei conferințe.
Haliburton, în vârstă de 25 de ani, s-a accidentat în meciul decisiv al Finalei NBA, în care Oklahoma City Thunder a învins Indiana Pacers cu 103-91 și a cucerit primul titlu din istoria francizei. Fără Haliburton pe parchet în partea a doua, Pacers au fost depășiți cu 56-43.
Starul din All-Star Game a înregistrat medii de 14 puncte, 5,9 pase decisive și 4,6 recuperări pe parcursul finalei. El suferise o întindere la gambă în meciul 5, dar a ales să joace în continuare, accidentându-se grav în meciul al șaptelea al finalei.
După meci, Haliburton a scris pe rețelele socializare că nu regretă decizia
„Aș face-o din nou, și din nou, pentru acest oraș și pentru frații mei”.
Pritchard a subliniat că atitudinea jucătorului este exemplară: „Asta arată ce fel de caracter are. Dar, dacă m-ați întreba pe mine, aș face orice ca acel moment să nu se fi întâmplat. Aș fi sacrificat acel meci, doar ca el să fie bine”.
În sezonul regulat, Haliburton a avut o medie de 18,6 puncte, 9,2 pase decisive, 3,5 recuperări și 1,4 intercepții în 73 de meciuri. În carieră, are medii de 17,5 puncte și 8,8 pase decisive în 333 de partide pentru Sacramento Kings și Indiana Pacers.