A reprezentat a opta victorie a echipei U-BT Cluj în Liga Adriatică.
Formația antrenată de Mihai Silvășan a început partida cu Miron, Russell, Guzman, Creek și Miletić. Oaspeții au mizat pe Ilić, Johnson, Hadžibegović, Šaranović și Drežnjak. Decizia de a-l menține pe Miron în cinciul de start, după prestația solidă din etapa precedentă, s-a dovedit inspirată.
Clujenii au controlat jocul încă din start. După un început echilibrat, Marcus Creek a deschis recitalul aruncărilor de la distanță. Apoi, Fatts Russell și Iverson Molinar Jones au „călcat accelerația”, înscriind trei triple într-un interval de mai puțin de un minut. Diferența s-a mărit rapid, iar la finalul primului sfert tabela indica 29–17 pentru „alb-negri”.
În sfertul secund, Dušan Miletić a fost protagonistul debutului, cu cinci puncte consecutive. Molinar și Guzman au continuat spectacolul de la distanță.
Totuși, SC Derby a reacționat, profitând de o perioadă de aproape patru minute fără coș marcat pentru U-BT și s-a apropiat periculos, până la 42–39. La pauză, clujenii păstrau un avantaj minim, 44–41.
După revenirea de la vestiare, U-BT a gestionat mai bine momentele-cheie. Molinar și Guzman au repetat scenariul din prima repriză, cu triple consecutive. Iar combinația Russell – Creek a adus nouă puncte rapide, toate din afara semicercului. Cu mai puțin de trei minute rămase din sfertul al treilea, campioana României conducea cu 66–55, intrând în ultimul act la 68–60.
În sfertul decisiv, oaspeții au încercat o nouă revenire. Însă, U-BT a răspuns de fiecare dată. Guzman a electrizat tribunele cu un slam-dunk spectaculos, iar apoi a refăcut diferența la 12 puncte, 87–75. Ultimul cuvânt l-a avut Iverson Molinar Jones, care a închis tabela la 96–85, cu un coș din spațiul de trei secunde.
Molinar a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 26 de puncte (a adăugat și 5 pase decisive, pentru un indice de eficiență de 26). El a fost secondat de Russell (23) și Creek (15), în timp ce Miletić a reușit un double-double (13 puncte, 11 recuperări).
A fost al optulea succes al echipei din Cluj, care ajunge, momentan, pe locul al doilea în clasamentul Grupei A din Liga Adriatică.