U-BT Cluj-Napoca joacă miercuri la Istanbul în startul returului Eurocup
Partida va avea loc de la ora 18.00 în „Sinan Erdem Dome”, o sală construită în 2010 pentru Campionatul Mondial de baschet, cu o capacitate de 16.000 locuri.
Este al doilea meci direct al celor echipe. În tur, în BT Arena, echipa din Instanbul s-a impus cu 98-90.
Cele două echipe sunt vecine în clasamentul grupei A, turcii clasându-se pe 3, cu 6 victorii și 3 înfrângeri, iar U-BT pe 4, cu 5 victorii și 4 înfrângeri.
U-BT vine după o victorie de senzație, la Salonic, contra formației locale, Aris Betsson, scor 88-98. De cealaltă parte, Bahcesehir a fost protagonista surprizei din ultima etapă, când a fost învinsă pe teren propriu de Neptunas Klaipeda, scor 85-100.
„Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă foarte bună, una din favoritele la câștigarea competiției. Pentru noi e un meci pe care vrem să-l tratăm cu maximă seriozitate, chiar dacă ne vor lipsi niște jucători importanți. Taylor nu va evolua în acest meci, fiind acasă, cu probleme la spate. Russell nu va putea juca, el având niște probleme musculare. În rest toți sunt apți, Ceaser va reveni în echipă și va putea să ne ajute. Cu siguranță ne dorim o victorie pe terenul turcilor și vom încerca să fim cea mai bună variantă a noastră mâine seară”, a declarat Mihai Silvășan, citat de site-ul oficial al echipei clujene.
„Suntem în fața unui meci foarte important, contra unei echipe foarte experimentate. Cu siguranță înfrângerea din etapa trecută, cu Neptunas Klaipeda, îi motivează pentru meciul de mâine. Va fi un meci dificil, însă suntem pregătiți să ne luptăm și să câștigăm”, a spus și Saulius Kulvietis, jucător al U-BT.