UEFA modifică sistemul de promovare și retrogradare din Liga Națiunilor. Competiția va avea trei ligi din 2028/29

Publicat: 15 09. 2026, 13:06
08 June 2025, Bavaria, Munich: The UEFA Nations League trophy stands at the Allianz Arena, ahead of the UEFA Nations League final soccer match between Portugal and Spain. Photo: Christian Charisius/dpa

Conform noilor prevederi, aprobate în cadrul ședinței Comitetului Executiv al UEFA de marți, de la Salonic, Grecia, în ediția 2028/29 vor exista trei ligi, fiecare cu câte 18 echipe. Liga A și Liga B vor fi completate în urma rezultatelor din ediția 2026/27 și a unor baraje speciale de promovare/retrogradare.

În Liga A, cele opt echipe care vor ajunge în sferturile de finală ale ediției 2026/27, cele mai bine clasate două formații de pe locul al treilea, cele patru câștigătoare de grupe din Liga B și cele patru câștigătoare ale barajelor Liga A/B vor forma componența ediției 2028/29.

Barajele Liga A/B vor fi disputate între cele mai slab clasate două echipe de pe locul al treilea din Liga A și cele mai bine clasate două formații de pe locul al patrulea din Liga A, pe de o parte, și cele patru ocupante ale locului secund din Liga B, pe de altă parte. Cele patru câștigătoare ale acestor confruntări vor evolua în Liga A în ediția următoare, iar învinsele vor merge în Liga B.

Totodată, cele patru câștigătoare de grupe din Liga B vor promova direct în Liga A, în timp ce cele mai slab clasate două echipe de pe locul al patrulea din Liga A vor retrograda direct în Liga B.

Baraj pentru promovarea în Liga B

Pentru Liga B, UEFA a stabilit și un baraj cu Liga C. Cele patru echipe clasate pe ultimul loc în grupele Ligii B vor întâlni cele patru formații de pe locul secund din Liga C. Câștigătoarele vor evolua în Liga B în 2028/29, iar învinsele vor coborî în Liga C.

Cele patru câștigătoare de grupe din Liga C vor promova direct în Liga B.

În Liga C vor rămâne cele patru echipe învinse în barajele Liga B/C, cele opt formații clasate pe locurile al treilea și al patrulea în grupele Ligii C, precum și cele șase echipe care alcătuiesc în prezent Liga D.

Liga D va fi eliminată

O schimbare importantă este dispariția Ligii D. Toate cele șase echipe care vor participa la ediția 2026/27 în această ligă vor fi promovate automat în Liga C pentru ediția 2028/29.

Actuala ediție 2026/27 va fi astfel ultima desfășurată în sistemul cu patru ligi. Faza grupelor este programată în perioada 24 septembrie – 17 noiembrie 2026, iar sferturile de finală și barajele Liga A/B și Liga B/C se vor disputa în martie 2027.

România va evolua în ediția 2026/27 în Liga B, Grupa B4, alături de Suedia, Bosnia și Herțegovina și Polonia. „Tricolorii” își vor începe parcursul pe 25 septembrie, în deplasare, cu Suedia.