Prima pagină » Sport » UEFA și Real Madrid ajung la un acord și pun capăt conflictului privind Superliga europeană

UEFA și Real Madrid ajung la un acord și pun capăt conflictului privind Superliga europeană

UEFA, organizația European Football Clubs (EFC) și Real Madrid au anunțat, printr-un comunicat comun, miercuri, că au ajuns la un acord de principiu care pune capăt disputei legate de proiectul Superligii europene.
UEFA și Real Madrid ajung la un acord și pun capăt conflictului privind Superliga europeană
Sursa: Facebook/RealMadrid
Petre Apostol
11 feb. 2026, 16:54, Sport

În urma mai multor luni de negocieri, UEFA, EFC și Real Madrid au decis să închidă conflictul care le-a opus în ultimii ani privind competiția alternativă care își propunea să rivalizeze cu Liga Campionilor.

„Pentru binele fotbalului european”

Potrivit comunicatului oficial, acordul a fost încheiat „în beneficiul fotbalului european de club”, cu respectarea principiului meritului sportiv.

Decizia a fost luat punându-se accent pe:

– sustenabilitatea pe termen lung a cluburilor;

– îmbunătățirea experienței suporterilor;

– utilizarea tehnologiei pentru dezvoltarea competițiilor.

Documentul mai precizează că înțelegerea va permite și rezolvarea litigiilor juridice legate de Superliga europeană, odată cu implementarea unui acord definitiv.

Finalul unui conflict major Real Madrid – UEFA

Relațiile dintre Real Madrid și UEFA au fost tensionate în ultimii ani, în contextul în care clubul madrilen a fost unul dintre principalii promotori ai proiectului Superligii, alături de alte cluburi de top din Europa.

Prin acest acord, se marchează oficial finalul confruntării dintre cele două părți, deschizând calea unei colaborări instituționale într-un cadru agreat de toate entitățile implicate.

Recomandarea video