Un fotbalist de la FC Sevilla e anchetat pentru presupusă implicare în pariuri ilegale

Publicat: 22 05. 2025, 16:09

Potrivit unei anchete realizate de autorități, jucătorul de 23 de ani ar fi participat la astfel de practici în cel puțin cinci meciuri din La Liga, printre care cele împotriva echipelor Villarreal, Cádiz, Athletic Bilbao și FC Barcelona din sezonul 2023/2024.

Mesajele descoperite în telefonul său confirmă coordonarea cu prieteni care plasau pariurile.

Ancheta, aflată în prezent pe masa Judecătoriei din Morón de la Frontera, vizează infracțiunea de înșelăciune în dauna operatorilor de pariuri, fără ca rezultatul final al partidelor să fi fost influențat.

Salas riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare.