Valverde nu va juca în El Clasico după o accidentare la cap suferită în urma unei altercații cu Tchouameni
Real Madrid a transmis că mijlocașul uruguayan a fost supus unor teste medicale și va avea nevoie de 10 până la 14 zile de repaus, conform protocoalelor medicale.
Altercația a izbucnit în timpul antrenamentului de joi, în urma unor intrări dure, la doar o zi după ce cei doi mijlocași fuseseră implicați într-un alt incident, potrivit ESPN.
Valverde a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri pentru o tăietură la frunte, a confirmat căpitanul Uruguayului, în vârstă de 27 de ani, într-un comunicat.
„Am avut un incident cu un coechipier pornit de la o fază din timpul antrenamentului. Oboseala și frustrarea au făcut ca situația să escaladeze”, a spus Valverde într-un comunicat.
Fotbalistul a afirmat că s-a lovit accidental de o masă în timpul disputei și că accidentarea nu a fost provocată intenționat de Tchouaméni.
Real Madrid a anunțat că a deschis proceduri disciplinare împotriva ambilor jucători.
Presa sportivă a relatat în ultimele luni despre mai multe conflicte în vestiarul lui Real Madrid, pe fondul rezultatelor slabe din acest sezon.
Meciul dintre Barcelona și Real Madrid se joacă duminică, iar formația catalană are nevoie de un egal pentru a câștiga titlul în LaLiga.