Volei masculin: Răzvan Mihalcea continuă la Dinamo pentru al șaptelea sezon consecutiv

Publicat: 19 05. 2025, 16:53

Căpitanul echipei masculine de volei Dinamo București, Răzvan Mihalcea, va evolua și în sezonul viitor în tricoul alb-roșu, ajungând astfel la al șaptelea an consecutiv în Ștefan cel Mare, a anunțat luni clubul din Capitală.

Unul dintre jucătorii de referință ai voleiului românesc, Mihalcea are în palmares peste 20 de medalii la nivel național, fiind campion, și câștigător al Cupei României și al SuperCupei, alături de Dinamo.

Dinamo a câștigat titlul național în sezonul trecut, de la 30 de ani de la ultima performanță similară, iar pentru sezonul viitor are ca obiectiv calificarea în grupele principale ale CEV Champions League.

În vârstă de 37 de ani, Mihalcea a mai evoluat, în carieră, la LPS Piatra Neamț și Volei Municipal Zalău.