Pacienții cu dermatită atopică: efecte severe după tratamentul îndelungat cu corticosteroizi

Publicat: 23 05. 2026, 12:24

Potrivit cercetătorilor, expunerea la aceste tratamente a fost „substanțială” pe parcursul vieții pacienților incluși în analiză. Toți participanții au spus că au folosit astfel de medicamente pentru dermatita atopică, iar mulți și pentru afecțiuni asociate, precum astmul sau alergiile.

Cercetarea, publicată în revista medicală „Annals of Allergy, Asthma & Immunology”, a inclus adulți și copii din 70 de țări diagnosticați cu dermatită atopică de către un medic.

Creme aplicate zilnic, luni întregi

Corticosteroizii – versiuni sintetice ale cortizolului, hormon produs natural de organism – sunt utilizați de industria farmaceutică în cremele și unguentele folosite pentru controlul dermatitei atopice.

Participanții adulți au raportat utilizarea pe o perioadă medie de aproximativ 15 ani a cremelor sau unguentelor cu corticosteroizi, iar jumătate dintre ei au spus că foloseau aceste produse între 15 și 30 de zile pe lună. Trei sferturi aplicau tratamentul o dată sau de două ori pe zi.

Studiul arată și că 36% dintre participanți au folosit corticosteroizi orali, precum prednisonul, iar aproape jumătate au utilizat și alte forme de corticosteroizi pentru reducerea simptomelor asociate astmului sau alergiilor.

Tratamentele repetate, asociate cu agravarea simptomelor

Cei mai mulți dintre participanți au explicat că, deși urmau aceste tratamente, simptomele s-au agravat în timp. În cazul adulților care au folosit creme și unguente cu corticosteroizi prescrise de medic, nu mai puțin de 83% au raportat agravarea simptomelor, iar cea mai frecventă problemă menționată a fost extinderea dermatitei pe noi zone ale corpului.

„Apariția unor simptome și afecțiuni noi a crescut odată cu utilizarea unui număr mai mare de tratamente cu corticosteroizi și cu folosirea lor pe perioade mai lungi”, notează autorii studiului.

Studiul indică agravarea bolii la copii

Studiul atrage atenția în special asupra copiilor diagnosticați cu dermatită atopică încă din primele luni de viață. Potrivit datelor, simptomele apăreau, în medie, în jurul vârstei de 3 luni, iar diagnosticul era pus la aproximativ 6 luni.

De asemenea, celor mici le erau prescrise creme și unguente cu corticosteroizi, pe perioade medii de aproximativ 3 ani și jumătate, tratamentele fiind aplicate, în multe cazuri, o dată sau de două ori pe zi, timp de 15 până la 30 de zile pe lună. Mai mult, 54% dintre copii foloseau aceste produse pe mai mult de 20% din suprafața corpului.

Studiul arată că, după această perioadă relativ scurtă de expunere, 64% dintre copii prezentau deja agravarea bolii, cu extinderea leziunilor pe alte zone ale corpului, deși tratamentul era folosit tocmai pentru controlul bolii.

Părinții au raportat, de asemenea, apariția unor probleme noi la copii, printre care alergii alimentare sau de mediu, anxietate și depresie.

Expunerea îndelungată, asociată cu efectele negative grave

În plus, atât adulții, cât și cei mici au avut simptome severe după întreruperea tratamentului, inclusiv senzații intense de arsură a pielii, mâncărimi severe, exfoliere accentuată, insomnie, oboseală și fluctuații emoționale.

„Expunerea semnificativă la corticosteroizi pe parcursul vieții pacienților cu dermatită atopică i-a expus pe participanți unui risc crescut de efecte negative”, concluzionează autorii studiului.

Studiul a fost realizat de specialiști și reprezentanți ai organizațiilor Allergy & Asthma Network și International Topical Steroid Awareness Network, împreună cu medici și cercetători din Statele Unite și Australia, inclusiv de la Spitalul NYU Langone și Facultatea de Medicină Feinberg a Universității Northwestern.

Ce spun prospectele unor creme cu corticosteroizi vândute în România

În România, astfel de tratamente se regăsesc în farmacii sub nume precum Advantan, Elocom sau creme pe bază de clobetazol – printre cele mai puternice din această categorie -, folosite frecvent pentru reducerea inflamației și a mâncărimilor provocate de dermatita atopică.

Instrucțiunile oficiale ale acestor medicamente avertizează însă că ele nu trebuie utilizate perioade lungi, mai ales la copii. În cazul Advantanului, utilizarea nu ar trebui să depășească 4 săptămâni la copii și 12 săptămâni la adulți.

Pentru Elocom, producătorii recomandă evitarea tratamentului continuu pe termen lung. Crema nu este recomandată copiilor sub 2 ani, iar aplicarea pe față nu ar trebui să depășească 5 zile. De asemenea, siguranța utilizării la copii pentru perioade mai lungi de 3 săptămâni nu a fost stabilită.

Riscuri mai mari în cazul copiilor

Prospectele avertizează și asupra unor posibile efecte adverse dacă aceste creme și unguente sunt aplicate pe suprafețe mari ale corpului sau folosite timp îndelungat. Printre reacțiile menționate se numără senzația de arsură și mâncărimea la locul aplicării, acneea, uscăciunea pielii, erupțiile cutanate, subțierea pielii, vergeturile, dermatita în jurul gurii, decolorarea pielii, reacțiile alergice cutanate și vederea încețoșată.

În cazul copiilor și sugarilor, avertismentele sunt și mai stricte, deoarece substanțele pot fi absorbite mai ușor prin piele și pot afecta organismul dincolo de zona pe care sunt aplicate. Potrivit producătorilor, reacțiile adverse asociate corticosteroizilor administrați oral, inclusiv afectarea glandelor suprarenale, pot apărea și în cazul produselor aplicate pe piele, mai ales la copii.

Utilizarea pe termen lung, atent monitorizată

Tratamentele cu corticosteroizi nu vindecă dermatita atopică, considerată cronică, ci sunt folosite doar pentru reducerea inflamației și ținerea sub control a simptomelor.

Aceste medicamente rămân importante în controlul bolii, dar folosirea lor trebuie monitorizată atent, mai ales în cazul tratamentelor de lungă durată, avertizează cercetătorii.