Scenariul temut de oamenii de știință se confirmă: permafrostul ar putea elibera cantități uriașe de carbon în atmosferă

Publicat: 23 02. 2026, 20:14
Foto: freepik

Permafrostul este solul înghețat permanent din regiunile nordice ale planetei. În acest sol se ascunde o cantitate colosală de carbon acumulat de-a lungul miilor de ani.

Odată cu încălzirea globală, permafrostul se dezgheață, iar microbii din interior încep să „respire” din nou, scrie Futura Sciences.

Prin această activitate, microbii transformă carbonul din sol în dioxid de carbon și metan, agravând și mai mult încălzirea globală.

Ce au descoperit cercetătorii americani

Studiul a fost publicat în revista Nature Microbiology de către cercetători de la Universitatea din Colorado.

Practic, microbii din permafrost pot consuma și tipuri de carbon pe care oamenii de știință le considerau de neatins. Este vorba despre polifenoli, compuși despre care se credea că blochează activitatea microbiană în sol.

„Există organisme care consumă mâncarea picantă. Prin urmare, polifenolii nu vor rămâne sub formă de carbon în sol, ci pot fi descompuși”, explică Bridget McGivern, autoarea principală a studiului.

Estimările anterioare indicau deja emisii de gaze cu efect de seră din permafrost comparabile cu cele ale marilor țări industrializate, până în 2100.

Noul studiu sugerează că aceste estimări ar putea fi chiar subdimensionate.

Un plan de combatere a încălzirii globale, compromis

Unii cercetători mizau pe adăugarea de polifenoli în solul care se dezgheață pentru a bloca activitatea microbilor și a capta carbonul în permafrost.

Noul studiu arată că această strategie ar putea avea efectul opus și ar agrava problema.

entru a cuantifica cu precizie cantitatea suplimentară de gaze cu efect dFoto: freepik seră care ar putea emana din permafrostul dezghețat, sunt necesare studii mai detaliate.

Descoperirea rămâne însă un semnal de alarmă important pentru comunitatea științifică și pentru factorii de decizie în domeniul climei.