Alexandru Nazare anunță pregătiri pentru noi runde de discuții la ECOFIN. „România nu mai este în situația de acum un an”
Alexandru Nazare a anunțat miercuri pe Facebook că a avut loc o întâlnire tehnică cu echipa Ministerului Finanțelor, „pentru pregătirea participării la o nouă reuniune a miniştrilor de finanțe din UE, la Bruxelles, pe 9 şi 10 noiembrie”.
„Am analizat împreună cu echipa dosarele aflate în negociere și demersurile prin care putem susține mai bine interesele economiei românești”, a scris ministrul Finanțelor.
Acesta a firmă că România nu mai este în situația de acum un an.
„Progresele în reducerea deficitului ne oferă argumente mai solide pentru aceste discuții. Efortul de consolidare trebuie continuat, iar rezultatele acestuia trebuie folosite și pentru a susține, la nivel european, soluții adaptate presiunilor cu care se confruntă economia noastră”, susține Nazare.
Potrivit ministrului, „poziția României în negocierile din cadrul ECOFIN se construiește prin rezultate interne, argumente tehnice solide și cooperare cu statele care au interese comune.
Din acest punct de vedere, „seriozitatea în respectarea țintelor fiscal – bugetare ne întărește credibilitatea la masa negocierilor”, continuă el.
„Responsabilitatea noastră este să folosim credibilitatea recâştigată în ultimul an pentru a susține interesele României acolo unde se iau deciziile”, a conchis Alexandru Nazare.