ANALIZĂ | Cele 4 scenarii posibile la care ar putea duce continuarea conflictului dintre SUA și Iran

Cum ar trebui să interpretăm acest eșec inițial de a ajunge la un acord și perspectiva unor discuții viitoare? Se îndreaptă Iranul și Statele Unite spre o escaladare controlată sau spre o derivă inevitabilă către un război la scară mai mare?

Iată patru scenarii posibile analizate de BBC despre ce s-ar putea întâmpla în continuare.

1. Un armistițiu fragil ca „pauză tactică”

După săptămâni de lupte, armistițiul dintre SUA și Iran părea să indice o dorință de a controla criza. Cu toate acestea, a fost învăluit în ambiguitate încă de la început.

Diferențele de interpretare a termenilor (inclusiv domeniul lor de aplicare geografic, tipurile de obiective acoperite și chiar definiția unei „încălcări a armistițiului”) i-au determinat pe unii observatori să considere acordul mai degrabă o pauză tactică decât un cadru durabil.

„Șansele de a ajunge la un acord au fost aproape zero încă de la început, odată ce conflictul a început”, spune Behnam Ben Taleblu, cercetător la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, un think tank cu sediul la Washington.

„Este un set de principii, poziții și politici asupra cărora Statele Unite și Republica Islamică au fost în dezacord de ani de zile, iar pe termen scurt, războiul nu numai că nu a reușit să reducă aceste diferențe, dar le-a intensificat”, a declarat Persian pentru BBC News.

Între timp, declarațiile contradictorii ale oficialilor de ambele părți au subliniat fragilitatea situației.

În timp ce oficialii din Republica Islamică vorbesc despre încălcări repetate ale armistițiului, Statele Unite și Israelul își interpretează propriile angajamente mai restrâns.

Această divergență în narațiuni a adâncit, în practică, neîncrederea și a semănat îndoieli cu privire la durabilitatea armistițiului.

Dacă eforturile de revenire la masa negocierilor nu dau rezultate, armistițiul va fi probabil puțin mai mult decât un mijloc de a câștiga timp, permițând părților să facă o pauză, să se redreseze, să se regrupeze, să își reevalueze pozițiile și să se pregătească pentru următoarea fază.

Acest scenariu devine mai plauzibil dacă una dintre părți ajunge la concluzia că obține puțin beneficiu de pe urma situației actuale și că este necesară o creștere semnificativă a presiunii. Statele Unite, de exemplu, ar putea lua în considerare atacarea infrastructurii critice – centrale electrice, poduri sau instalații energetice – ca o opțiune viabilă.

Deși astfel de atacuri ar putea genera o presiune considerabilă pe termen scurt, ele ar avea consecințe umanitare și economice de amploare și ar putea provoca un răspuns mai puternic din partea Iranului. În același timp, Israelul, sceptic față de negocieri, este probabil să devină o figură influentă.

„Israelul ar putea recurge la acțiuni precum asasinarea unor persoane și personalități iraniene, inclusiv a celor implicate în negocieri”, a declarat Hamidreza Azizi, cercetător în relații internaționale.

„Politica declarată a lui Donald Trump de blocare a Strâmtorii Hormuz crește riscul de confruntare, chiar și fără ca părțile să aibă neapărat intenția de a o provoca”, a adăugat el.

Deși posibilitatea unei escaladări nu poate fi exclusă, costurile sale potențial ridicate – cum ar fi declanșarea unui conflict regional mai amplu și a presiunii economice globale – ar putea face acest scenariu mai puțin probabil, cel puțin pe termen scurt.

2. Un „război din umbră”

Un scenariu – poate unul dintre cele mai probabile – este o revenire la o formă de confruntare ce ar putea fi descrisă drept o „escaladare controlată”. Aceasta ar implica faptul că conflictul nu atinge nivelul unui război de amploare, dar că niciuna dintre părți nu se abține complet de la recurgerea la acțiuni militare. Acest lucru ar putea duce la continuarea unor atacuri limitate împotriva infrastructurii, a țintelor militare sau chiar a liniilor de aprovizionare. Rolul actorilor intermediari (sau reprezentanților) ar căpăta atunci o relevanță mai mare.

O intensificare a activității grupurilor aliniate cu Iranul – fie în Irak, fie la Marea Roșie – coroborată cu o presiune sporită a SUA asupra acestor rețele ar putea lărgi sfera geografică a conflictului fără a-i crește în mod direct intensitatea. Unii analiști descriu acest scenariu drept un „război din umbră”.

„Ambele părți vor să își folosească opțiunile și mecanismele de presiune pentru a influența cealaltă fără a intra într-un război la scară largă”, a declarat Hamidreza Azizi pentru BBC News Persian.

„Dacă armistițiul este încălcat, se estimează că există o mare probabilitate ca Iranul să întreprindă acțiuni suplimentare prin intermediul forțelor sale aliate, în special în Yemen”, a adăugat el.

Totuși, acest scenariu nu este lipsit de riscuri. Pe măsură ce tensiunile cresc, crește și pericolul unor calcule greșite și, chiar dacă niciuna dintre părți nu intenționează să escaladeze conflictul, o singură judecată greșită l-ar putea scăpa de sub control.

3. Diplomația discretă continuă

În ciuda eșecului discuțiilor din Pakistan, nu este încă posibil să se concluzioneze că diplomația și-a încheiat cursul sau că negocierile au fost excluse. Pakistanul, în calitate de gazdă a acestor discuții, își va continua probabil eforturile în zilele următoare pentru a încuraja Teheranul și Washingtonul să ajungă la un acord, acționând ca intermediar pentru transmiterea mesajelor între cele două părți.

În același timp, unii mediatori tradiționali – precum Qatar, Oman și chiar Arabia Saudită și Egipt – ar putea interveni pe fondul îngrijorărilor că conflictul scapă de sub control, acționând ca canale de comunicare și încercând să prevină o escaladare bruscă a crizei.

Totuși, punctul cheie este că orice progres pe această cale depinde de reducerea decalajelor semnificative care separă ambele părți. Propunerea în 15 puncte a SUA și contrapropunerea în 10 puncte a Iranului sugerează că ambele părți continuă să acționeze de pe poziții care prioritizează impunerea propriilor cadre, în loc să caute un teren comun.

Astfel, deși ar putea avea loc o nouă rundă de discuții, așteptarea unui acord rapid și cuprinzător pare nerealistă, cel puțin pe termen scurt.

4. Blocadă navală susținută

Președintele SUA a anunțat că Marina țării intenționează să impună o blocadă maritimă Iranului, împiedicând orice nave sau petroliere să tranziteze Strâmtoarea Hormuz.

De asemenea, a amenințat că va intercepta în apele internaționale orice navă care plătește taxe de tranzit Iranului pentru a traversa strâmtoarea, o strategie care pare să vizeze privarea Iranului de veniturile sale din petrol, sufocarea economiei sale și, în același timp, lovirea celui mai mare rival al Americii, China, în calitate de principal cumpărător de petrol iranian.

„O blocadă maritimă a porturilor Republicii Islamice ar putea fi extrem de eficientă dacă sunt alocate suficiente resurse de informații, supraveghere și recunoaștere”, a declarat Behnam Ben Taleblu, subliniind extinderea liniei de coastă a Iranului.

„Rezultatul practic al unei astfel de măsuri ar fi privarea guvernului de capacitatea sa de a exporta principala sa marfă”, a adăugat el.

Totuși, alți analiști au subliniat costurile considerabile pe care o astfel de politică le-ar putea implica pentru Statele Unite, prin apropierea forțelor lor militare de Iran și expunerea acestora la o vulnerabilitate mai mare la posibile atacuri.

În plus, pentru ca planul să fie eficient, forțele navale ar trebui să rămână desfășurate în apropierea granițelor Iranului pentru o perioadă extinsă, ceea ce ar genera costuri substanțiale.

Menținerea unei astfel de politici ar putea declanșa, de asemenea, o creștere a prețurilor globale la petrol și energie, sporind în același timp probabilitatea unei intervenții Houthi de a perturba Strâmtoarea Bab al-Mandab, ceea ce ar putea duce la creșterea și mai mare a prețurilor petrolului.

Instabilitate structurală: noua ordine în regiune?

În cele din urmă, ceea ce reiese din aceste scenarii este că regiunea a intrat într-o fază în care linia de demarcație dintre război și pace este mai neclară ca niciodată. Eșecul discuțiilor din Pakistan nu semnifică sfârșitul diplomației și nici începutul definitiv al unui război mai amplu. Mai degrabă, indică persistența unei situații de „zonă gri”.

„Deși ambele părți ar dori ca acest conflict să se încheie, acest lucru nu pare probabil pe termen scurt”, spune Hamidreza Azizi.

În contextul actual, deciziile tactice, problemele de securitate și chiar evenimentele minore de pe teren pot avea efecte disproporționate asupra traiectoriei generale a crizei. Acest lucru i-a determinat pe mulți analiști să vorbească despre o „instabilitate structurală” în regiune, o situație în care regulile jocului nu sunt pe deplin definite și al cărei rezultat este imprevizibil.

În astfel de circumstanțe, poate cea mai exactă descriere este că Iranul și Statele Unite au intrat într-o fază în care războiul și negocierile au loc simultan. Ambele părți continuă să utilizeze instrumente militare, menținând în același timp canalele diplomatice parțial deschise.