Arabia Saudită a refuzat să permită SUA utilizarea spațiului aerian
Arabia Saudită nu a permis utilizarea spațiului său aerian pentru operațiuni militare ofensive în regiune, a relatat vineri postul de televiziune Al-Arabiya, citând o sursă din regat, scrie Baha.com.
Declarația vine după apariția unor informații potrivit cărora Arabia Saudită și Kuweitul ar fi permis Statelor Unite să folosească bazele și spațiul lor aerian pentru acțiuni împotriva Iranului.
Sursa citată a negat aceste afirmații și a subliniat sprijinul Riadului pentru dezescaladare și pentru eforturile Pakistanului de a găsi o soluție diplomatică.
Anterior, NBC News a relatat că președintele american Donald Trump a suspendat „Project Freedom”, un plan care prevedea escortarea militară a navelor prin Strâmtoarea Hormuz, deoarece Arabia Saudită nu a permis utilizarea spațiului său aerian pentru susținerea operațiunii.