Bolojan anunță controale de amploare în cazul certificatelor pentru persoanele cu dizabilități
This browser does not support the video element.
Declarația a fost făcută luni la Digi 24.
„Statul trebuie să verifice treptat, treptat certificatele care au fost date de-a lungul anilor pentru anumite tipuri de boli (…) din verificările care au fost făcute a rezultat că există un număr, din păcate destul de important, de certificate care nu au fost eliberate corect”, a spus Ilie Bolojan.
Prim-ministrul a mai spus că persoanele care beneficiază de ajutoare deși nu au dreptul „le consumă rezerva celor care chiar au nevoie de aceste mijloace”.
Premierul a arătat că este nevoie de timp pentru a face verificările. Operațiunea ar trebui să se termine până la finalul anului.
„Aceste lucruri nu pot fi verificate imediat (…) Ministerul Muncii face deja aceste verificări astfel încât până la sfârșitul anului să separăm lucrurile. (…) Cei care au tot dreptul să beneficieze de sprijinul statului (…) iar ceilalți să iasă din această zonă”, a precizat Bolojan.