Cățelușa mătușii lui Costin Ștucan, atacată de un lup: „N-am văzut în viața mea așa ceva”
Potrivit lui Ștucan, atacul s-a produs chiar în curtea mătușii sale, într-o zonă circulată din Lacu Roșu.
„N-am vǎzut în viața mea aşa ceva. Azi noapte, într-o curte din mijlocul stațiunii Lacu Roşu, lupul a atacat şi a plecat în gurǎ cu o cǎțeluşǎ maidaneză de talie micǎ. Era cǎțeluşa mǎtuşii mele”, spune jurnalistul într-un mesaj publicat pe Instagram.
Ștucan mai povestește că Snoopy, cățelușa atacată, a încercat să alunge lupul, însă nu a avut nicio șansă.
„Stǎpânii au cǎutat azi urme prin stațiune şi prin pǎdure. Nu a rǎmas nici mǎcar un fir de pǎr”, notează jurnalistul.
Atacuri tot mai dese pe continent
Incidentul face parte dintr-o problemă mai amplă,. În ultimii ani, atacurile de lup, atât asupra oamenilor, cât și asupra animalelor au devenit mai numeroase.
La finalul lunii martie, o femeie a fost atacată de un lup în centrul orașului Hamburg. Femeia a încercat să ajute animalul care a ajuns în parcarea unui magazin IKEA, însă a fost mușcată de față.
De problemele cauzate de lupi a fost afectată și șefa executivului european. În toamna anului 2022, poneiul Ursulei von der Leyen a fost ucis în urma unui astfel de atac.
Încă din 2024, statutul lupilor a fost redus de la „strict protejat” la „protejat”. Înainte de schimbare, lupii erau protejaţi de a fi vânaţi sau capturaţi în mod deliberat, cu excepţia cazului în care reprezintă o ameninţare gravă pentru animale sau sănătate şi siguranţă.
În prezent, continentul european este habitatul a peste 20.000 de exemplare de lupi.