Cocaină în valoare de peste 9 milioane de dolari, ascunsă într-un transport de lenjerie intimă marca Kim Kardashian
O instanță din Marea Britanie a condamnat la închisoare un șofer de camion, pentru contrabandă de cocaină în valoare de 7 milioane de lire sterline (aproximativ 9,4 milioane de dolari), care era ascunsă în lenjeria intimă a companiei de haine deținută de Kim Kardashian, pe care acesta o transporta, relatează AP.
Potrivit Agenției Naționale pentru Combaterea Criminalității, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, conducea un camion ce transporta 28 de paleți cu haine din Olanda, când a fost oprit de ofițerii de frontieră într-un port din Essex, în septembrie.
Camionul, modificat pentru ascunderea drogurilor
Agenția a declarat că șoferul s-a oprit în drum, pentru a colecta 90 de kilograme de cocaină, iar camionul fusese special adaptat pentru a putea ascunde drogurile, ambalate în pachete de 1 kilogram, într-un compartiment al ușilor din spate ale camionului, potrivit aceleiași surse.
De asemenea, agenția a mai precizat că transportul de haine a fost legitim și că nici exportatorul, nici importatorul nu au avut vreo legătură cu încărcătura de cocaină.
Bărbatul a declarat că a fost de acord să transporte drogurile, în schimbul unei plăți de 4.500 de euro (5.243 de dolari), mai arată sursa.
El a fost condamnat la 13 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de droguri, de către Curtea Coroanei.