Prima pagină » Știrile zilei » Comisia Europeană garantează protecția Belgiei în utilizarea activelor rusești pentru susținerea Ucrainei

Comisia Europeană garantează protecția Belgiei în utilizarea activelor rusești pentru susținerea Ucrainei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis luni că statele UE vor acoperi orice risc legal sau financiar pentru Belgia legat de utilizarea activelor rusești înghețate pe teritoriul său, ca parte a eforturilor de a finanța împrumutul de 140 de miliarde de euro către Ucraina.
Comisia Europeană garantează protecția Belgiei în utilizarea activelor rusești pentru susținerea Ucrainei
Sursa: Hepta

Executivul european a oferit concesii premierului belgian Bart De Wever pentru a-l asigura că Belgia va fi susținută de blocul comunitar în fața posibilelor acțiuni juridice ale Rusiei, în contextul utilizării activelor rusești înghețate și păstrare de compania Euroclear. 

Belgia, care are un tratat bilateral de investiții cu Rusia semnat în 1989, se teme că utilizarea acestor fonduri ar putea atrage procese în instanțele internaționale sau locale, solicitând garanții financiare din partea celorlalte state UE pentru a se proteja împotriva litigiilor Kremlinului.  

Într-un memo atașat unei scrisori trimise liderilor europeni și obținute de Politico, președinta von der Leyen a notat: „Garanțiile s-ar referi, de asemenea, la riscurile care decurg din tratatele bilaterale de investiții legate de imobilizarea activelor suverane rusești”. 

În memorandum sunt menționate alte două alternative de finanțare, în cazul în care activele rusești nu sunt folosite pentru împrumutul către Ucraina, ambele presupunând ca UE să suporte cheltuielile direct.