Video Coronavirusul paralizează sistemul sanitar românesc. Pacienţii care nu au urgenţe sunt externaţi din spitale. VIDEO

  • Pacienţii care nu reprezintă cazuri urgente vor fi externaţi din spitale în 48 de ore
  • Spitalele suspendă până pe 6 aprilie intervenţiile chirurgicale şi investigaţiile medicale care nu sunt urgente
  • Ambulatoriile spitalelor publice şi private suspendă consultaţiile programate
887 afișări

Dacă aveai în plan o intervenţie chirurgicală obişnuită, să ştii că nu o vei mai putea face în următoarele cel puţin două săptămâni.

Pacienţii care au fost internaţi cu urgenţe la spitale şi în acest moment nu mai necesită îngrijire spitalicească au început a fi externaţi. În următoarele 14 zile nu vor mai fi intervenţii chirurgicale care nu reprezintă urgenţe şi pot fi reprogramate.

Spitalele au la dispoziţie 48 de ore să externeze toţi pacienţii care nu necesită îngrijire medicală specială.

Uite cum au reacţionat pacienţii de la spitalul Universitar din Capitală.

"Sincer, normal eu cred că ar trebui să mai stau cel puţin o zi. Sunt a doua zi de spital"

"Mi-au făcut operaţie, mi-au terminat şi mi-au dat drumul. De vineri, am terminat, mă duc acasă, mi-au dat reţetă să mă tratez şi atât"

În această perioadă, toate consultaţiile se suspendă.  

"Au spus gata să ne descurcăm în teritoriu. Nu mai fac niciun fel de injecţie nimic, nici un fel de tratament care se pot face şi în teritoriu sau prin alte mijloace. Aici fac numai excepţie numai urgenţele cele mai urgente"

Trierea pacienţilor şi amânarea intervenţiilor chirurgicale care nu reprezintă urgenţe sunt măsuri menite să prioritizeze cazurile de coronavirus. Sunt prevederi cuprinse în scenariul 3 de răspuns la epidemia de coronavirus, atunci când avem între 101 şi 2 000 de cazuri de infectare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici