Curtea Penală Internațională deschide o anchetă împotriva Belarusului privind presupuse crime împotriva umanității
Ancheta vizează presupuse acțiuni ale autorităților belaruse îndreptate împotriva „oponenților reali sau percepuți” ai guvernului de la Minsk.
Procurorii au precizat că există motive rezonabile să creadă că aceste fapte au făcut parte dintr-un atac sistematic împotriva populației civile.
„Există, de asemenea, motive întemeiate pentru a crede că aceste crime au fost comise ca parte a unui atac pe scară largă și sistematic împotriva populației civile, având în vedere amploarea lor, numărul victimelor și natura organizată a actelor”, se arată în comunicatul citat de Reuters.
Deși Belarus nu este stat membru al Curții Penale Internaționale, cazul a fost sesizat de Lituania, care recunoaște instanța internațională.
Procurorii au stabilit că o parte dintre presupusele infracțiuni ar fi avut loc pe teritoriul Lituaniei, ceea ce oferă Curții competență juridică pentru investigarea cazului.
Deși guvernul de la Minsk nu a reacționat, lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a anunțat: „Sute de mii de belaruși au suferit și continuă să sufere din cauza acțiunilor regimului. Politicile lui Lukașenko creează, de asemenea, amenințări pentru vecinii Belarusului. Această decizie restabilește speranța. Că dreptatea va triumfa, că cei responsabili vor fi trași la răspundere și că victimele vor primi în sfârșit adevăr și dreptate”.