Prima pagină » Știrile zilei » Fifor, nou atac la adresa premierului Bolojan: Oprește-te! Nu te mai juca cu focul lângă butelie

Fifor, nou atac la adresa premierului Bolojan: Oprește-te! Nu te mai juca cu focul lângă butelie

Deputatul Partidului Social Democrat, Mihai Fifor, a lansat sâmbătă un nou atac la adresa premierului României, acuzându-l de iresponsabilitate și alimentarea tensiunilor sociale, în contextul unui miting pro Ilie Bolojan.
Fifor, nou atac la adresa premierului Bolojan: Oprește-te! Nu te mai juca cu focul lângă butelie
Sursă foto: Andreea Alexandru / Mediafax Foto
Radu Mocanu
02 mai 2026, 17:31, Politic

Oare nu-ți ajunge că, cu fiecare oră pe care o mai petreci la Palatul Victoria, scufunzi țara asta și mai mult? Acum vrei, cu orice preț, să-i dai foc. Asta ți-ar mai potoli setea de putere? Români încaierați cu români – asta e „soluția” ta?”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Fifor. 

Oprește-te! Nu te mai juca cu focul lângă butelie”, mai spune președintele PSD Arad. 

Deputatul a criticat dur măsurile luate de Guvern, evidențiind scăderea nivelului de trai, creșterea șomajului și recesiunea economică. 

Ai reușit, în numai 10 luni, să nenorocești o țară. Doar un IRESPONSABIL ar face ceea ce ai făcut și ceea ce continui să faci: să sărăcești românii cu bună știință, să duci economia în recesiune sub lozinca „reformei”, să lovești în capitalul românesc, să arunci șomajul în aer. Ce om lovește în veterani, în mamele aflate în îngrijirea copilului, în persoanele cu handicap, în bolnavii cronici? ”, spune Fifor. 

Liderul PSD îl acuză pe premier și de influențarea presei și de protejarea „găștii sale”. „Cât de Ilie Bolojan să fii ca să arunci o țară în aer doar pentru că tu și gașca ta, mufată la banii statului, nu vă dați duși? De zile întregi cheltui banii românilor ca să intoxici ecranele televizoarelor cu retorica ta mincinoasă, cu ura ta față de români, pe care nici măcar nu mai încerci să o disimulezi. O „haiducie” de rit nou, în care iei de la românii onești ca să dai celor conectați la banul public”, se mai arată în mesaj. 

„Dar poate cel mai grav lucru este altul: disperarea cu care te ții de scaun. Disperarea celui care știe că vine nota de plată. Știi vorba aia, Ilie… de ce ți-e frică nu scapi. Du-te. Lasă țara asta în pace”, conchide Fifor. 

Moțiunea, inițiată de PSD, AUR și membrii grupului PACE – Întâi România, a fost depusă și citită în Parlament, în cursul acestei săptămâni, urmând ca marți să fie votată de plenul reunit. 

Recomandarea video