Video În premieră pentru România, Clujul va avea un poligon de testare a vehiculelor autonome

  • Proiectul numit „Centru de Inovare, Testare şi Promovare “ va fi făcut în cinci ani din fonduri europene
  • Companii internaţionale precum Bosch şi Porsche Engineering, dar şi Universităţile Tehnice şi-au arătat deja interesul pentru acestă investiţie
  • Momentan, vechiculele şi dronele autonome care se dezvoltă la noi sunt testate în străinătate
895 afișări

Te gândeşti să dezvolţi tehnologii pentru vehiculele inteligente? Află că în maximum cinci ani şi România va avea un poligon destinat testelor. De mai bine de 20 de ani Universitatea Tehnică din Cluj dezvoltă vehicule şi drone autonome, dar până într-un punct. Pentru testare le trimit în străinătate. Acum Consiliul Judeţean Cluj  vrea să implementeze la Jucu, în apropiere de oraş, proiectul numit „Centru de Inovare, Testare şi Promovare “. Acesta se va adresa exclusiv companiilor şi universităţilor care dezvoltă soluţii şi tehnologii în domeniul maşinilor autonome, 5G şi smart city. Bosch şi Porsche Engineering şi-au arătat deja interesul pentru această investiţie.

VALENTIN JUCAN, Purtător de Cuvânt Consiliul Judeţean Cluj: „Dacă până acum s-a discutat foarte mult despre industria creatoare, mai ales în zona de IT, de data aceasta Clujul va putea să testeze şi să pună în aplicare. Este un proiect de 53 de milioane de euro, va fi implementat la Jucu, deci foarte aproape.  În cinci ani va fi dat în folosinţă.”

SERGIU NEDEVSCHI, protector UTCN: “Noi dezvoltăm algoritmii în Cluj, încercăm să îi testăm pe nişte vehicule ale noastre, dar circulaţia nu putea fi încercată. Din acest motiv avem nevoie de poligoane de testare. Avem drone autonome. Pe lângă poligonul în sine, este acoperirea 5G, care serveşte comunicaţii rapide cu dronele şi mai ales comunicării imaginilor capturate de drone în timp real.”

SERGIU NEDEVSCHI, prorector UTCN: “Dezvoltarea este pe două planuri unul ca vom putea să ne asumăm mai mult din aceste proiecte, adică să facem testarea în Cluj, să predăm ceva la cheie şi dacă ar exista un astfel de poligon multe companii s-ar orienta şi localiza în zonă pentru a exploata această resursă.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici