Medic român ATI în Germania: Nu aș face niciodată anestezie pediatrică în afara spitalului

Publicat: 14 11. 2025, 17:25
Actualizat: 14 11. 2025, 17:28

Torje Iuliu scrie pe Facebook faptul că a fost întrebat ce părere are despre tragedia din România, soldată cu moartea unei copile de 2 ani, după o anestezile.

„Răspunsul meu este unul greu, dar sincer. În primul rând, astfel de evenimente nu sunt „accidente românești”. Din păcate, ele se întâmplă peste tot în lume.. în țări foarte dezvoltate, în sisteme medicale solide. Și, indiferent de continent, au un cadru comun: este vorba despre un copil mic, o vârstă cu risc fiziologic extrem de ridicat; sedarea sau anestezia se face în afara mediului complet echipat; apare o complicație bruscă.. laringospasm, apnee, aspirare; infrastructura locală nu permite un răspuns suficient de rapid, iar copilul nu are timp să „aștepte” resursele care lipsesc; iar în multe astfel de situații, anestezistul fie este ieșit din rutina clinică pediatrică, fie nu deține competențe reale în anestezia copilului mic, un factor major în contextul reacțiilor fulgerătoare specifice acestei vârste. Aceste tragedii seamănă între ele în mecanism, nu în vinovății”, spune medicul ATI.

Doctorul ATI crede că tocmai acesta este motivul pentru care le face atât de dureroase și atât de greu de acceptat.

Totodată, el afirmă că nu ar face niciodată anestezie pediatrică în arfara spitalului.

„Dar, dacă mă întrebați pe mine, personal, ca medic și ca părinte, poziția mea este categorică. Eu, personal, nu aș face niciodată anestezie pediatrică în afara spitalului. Niciodată. Și spun asta ca medic cu supraspecializare în terapie intensivă, care a avut nenorocul profesional de a canula ECMO la copii chiar sub 2 ani. Am văzut cât de repede se schimbă lucrurile. Am văzut cât de puține secunde ai la dispoziție. Și am văzut cât de mult contează unde ești în momentul zero. În pediatrie, mediul este parte din tratament. Nu este un detaliu. Nu este o preferință. Este un element vital. Și ca părinte, poziția mea este și mai tranșantă: nu aș accepta niciodată ca propriul meu copil să fie sedat sau anesteziat în afara unui spital, în afara unei secții de anestezie pediatrică, în afara accesului imediat la terapie intensivă pediatrică. De ce? Pentru că știu din practică, că fiziologia unui copil mic nu iartă întârzierile. Și știu că atunci când apare complicația, diferența dintre spital și un cabinet nu e una „administrativă”. Este una de viață și de moarte”, afirmă dr. Iuliu Torje.

Concluzia sa este că tragedii apar pretutindeni, toate seamănă între ele și toate au același fir roșu: „un copil prea mic, o procedură în afara infrastructurii necesare, o complicație fulgerătoare”.

„Dar ceea ce pot spune, cu toată sinceritatea și responsabilitatea profesională, este: Eu ca medic specialist, din respect profund pentru meseria mea, nu mi-aș asuma niciodată o anestezie pediatrică în afara unui spital. Și nu aș accepta niciodată ca propriul meu copil să fie anesteziat astfel. Pentru că atunci când vorbim despre un copil mic, „aproape sigur” nu este suficient”, mai spune doctorul român care lucrează la la GNH Klinikum Kassel, Germania.

O fetiță de 2 ani a murit joi seară la o clinică stomatologică din Sectorul 3. Copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare nu au reușit să-i salveze viața.

Dosarul penal deschis după decesul fetiței de 2 ani, la o clinică stomatologică din Capitală a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, după ce a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă.