Ministrul Justiției, șefii ÎCCJ și premierul, discuții cu Nicușor Dan despre pensiile magistraților

Publicat: 31 07. 2025, 11:58
Radu Marinescu, propunerea PSD pentru postul de ministru al Justitiei in guvernul de coalitie condus de premierul Ilie Bolojan (nu se afla in imagine), este audiat in comisia de specialitate a Parlamentului, luni, 23 iunie 2025, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE /MEDIAFAX FOTO

„Nu ne dorim sub nicio formă să fie depopulate instanțele sau parchetele. Nu considerăm că magistrații reprezintă o categorie profesională care trebuie să fie condamnată sau damnată în vreun fel. Este o categorie profesională care a beneficiat de un statut atribuit de statul român. În momentul în care se apreciază și tinde la a modifica legistrația, trebuie să o facem responsabil, corect, în dialog cu magistrații și în interesul cetățenului român”, a spus Radu Marinescu, joi.

Ministrul Justiției a precizat că premierul Ilie Bolojan nu a prezentat un proiect de lege cu privire la pensiile magistraților, cu o propunere.

„Este o propunere pentru o serie de texte care să fie discutat. A fost prezentată de domnul prim-ministru. În consecință este o propunere care este prezentată de domnul prim-ministru”, a spus Marinescu, menționând că Ministerul Justiției nu a lucrat la această propunere și nici nu a redactat-o.

Ministrul Justiției a afirmat că vineri el și premierul Ilie Bolojan precum și șefii Instanței Supreme vor avea un dialog la Președinție.

„Coaliția deja a comunicat că orice proiect final, proiect accentuat, va trebui să reflecte voința și opinia întregii coaliții. A face propunere este în competența prim-ministrului, a făcut această propunere, suntem invitați la o discuție constructivă și vom face acest lucru”, a mai spus Marinescu.