O dronă de origine suspectă a fost descoperită într-o mină din vestul Poloniei
Poliția a anunțat drona a fost găsită de un angajat al unei mine de lignit din localitatea Gałczyce din Konin, în vestul Polonia, iar oamenii legii au fost alertați imediat după descoperirea aparatului de zbor.
La fața locului au intervenit echipe de poliție din Konin și din orașul Poznań, care au securizat zona pentru a permite desfășurarea investigațiilor. Autoritățile au precizat că nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.
Un purtător de cuvânt al autorităților a transmis: „Nu pare a fi o dronă civilă, dar nu există informații despre model”.
Potrivit informațiilor oferite de presa de stat poloneză, obiectul ar putea fi o dronă militară de tip Gerbera, un model produs în Rusia și folosit adesea ca momeală în operațiuni militare.
Polonia se află într-o stare continuă de alertă privind incursiunile aeriene, după ce în luna septembrie a anului trecut, peste 20 de drone rusești au pătruns în spațiul aerian al țării, unele dintre acestea fiind găsite ulterior în estul Poloniei.