Știrile zilei

Guvernul sesizează vineri CCR cu privire la moţiunea de cenzură depusă de PSD

Şeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă, depune, vineri, la ora 11.00, la sediul CCR, sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură.

Spitale din Constanţa şi Slobozia, dotate cu aparatură medicală vitală de „Salvaţi Copiii”

ONG-ul Salvaţi Copiii anunţă că un videolaringoscop portabil va ajunge la Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia şi şapte injectomate vor fi donate secţiilor ATI şi Pediatrie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ,,Sfântul Apostol Andrei” Constanţa. „Aparatura achiziţionată este mai mult decât indispensabilă, în momentul de faţă injectomatele fiind esenţiale pentru […]

Echipamente de detectare a scăpărilor de gaz de 5 milioane de lei, la Delgaz Grid

Delgaz Grid anunţă încheiarea procesului de achiziţie pentru 8 autolaboratoare echipate cu tehnologie laser, valoarea acestei investiţii fiind de circa 2 milioane de lei. Alte 3 milioane de lei urmează să fie investite, până la finele acestui an, pentru achiziţionarea a 280 de aparate de detectare portabile, de ultimă generaţie, care vor ajunge în dotarea […]

Garanţia pentru împrumuturi în valoare de 62 de milioane de euro pentru Blue Air, aprobată de CE

Margrethe Vestager: Garanţia îi va oferi companiei resursele necesare pentru a acoperi o parte din nevoile urgente şi imediate de lichidităţi cu care se confruntă

Sute de mii de apeluri abuzive la 112, anul acesta: O persoană din Olt a sunat de peste 9.500 de ori la numărul de urgenţă

Potrivit STS, în primele 6 luni ale anului 2020, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,6 milioane au reprezentat urgenţe. Peste 311.000, respectiv 6,47%, au fost apeluri abuzive. De exemplu, o persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 au apelat numărul unic […]

„Moartea mea nu l-ar ajuta pe Putin”. Ultimul mesaj al lui Navalny pentru susţinători, cu o zi înainte de a i se face rău

Cu o zi înainte de internarea sa de ieri, Alexei Navalny, liderul opoziţiei ruse, s-a întâlnit cu un grup de tineri susţinători ai săi, în particular, care i-au adresat o întrebare obişnuită pentru el: „De ce nu sunteţi mort?”. Campaniile sale împotriva Kremlinului şi a corupţiei la nivel oficial i-au adus mulţi duşmani, făcându-l ţinta […]

Japonezii vor luna de pe cer

După ce zeci de ani Luna a fost doar pentru astronomi şi îndrăgostiţi, lucrurile se schimbă odată cu valul de zboruri anunţat de NASA. Şi fiecare vrea o felie cât mai mare din acestă afacere. Japonezii de la ispace vor să fie pentru Lună ce este SpaceX pentru orbita Pământului. Vor să ducă primul modul […]

Petrecere ilegală cu „joc de lumini” surpriză. Primarul din Los Angeles a ordonat tăierea curentului în locuinţa unui influencer TikTok

Eric Garcetti, primarul din Los Angeles, a ordonat tăierea curentului electric la o reşedinţă luxoasă din Hollywood, acolo unde poliţia a descoperit că petreceri care încalcă măsurile sanitare au loc frecvent. În locul vizat locuiesc mai mulţi influenceri de pe TikTok, inclusiv Bryce Hall, care are 13 milioane de urmăritori, relatează scmp.com. Primarul a ameninţat […]

FOTO Groapa de gunoi din Făgăraş capătă o nouă faţă: 23.000 de metri patraţi de gazon şi sute de arbori plantaţi

Primarul oraşului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, a semnat ordinul de închidere a gropii de gunoi din Dealul Galaţiului şi l-a transmis firmei desemnate prin licitaţie publică. Aceasta va mobiliza utilajele pe teren, de luni, terenul urmând să fie decontaminat şi transformat în spaţiu verde. „Lucrările de închidere a rampei constau în mişcarea deşeurilor existente, astfel că […]

Copiii cu boli cronice, faţă în faţă cu cea mai grea provocare: să facă fizic şcoală cu riscul ca virusul SARS-CoV2 să-i ucidă

Otilia îţi spune că are inima strânsă la gândul că fata ei cu imunodeficienţă primară va începe şcoala. Otilia spune că  fiica ei îşi doreşte mult să-şi vadă colegii, dar crede că noile reguli, mai ales cele de distanţare, vor fi o provocare grea pentru copii. Dacă fata ia virusul SARS-CoV2, sau orice altă infecţie, […]

Ultima rundă de negocieri din cadrul Brexit se apropie de sfârşit. Marea Britanie şi Uniunea Europeană caută un acord post-Brexit avantajos

Marea Britanie şi Uniunea Europeană intră în ultima etapă de negocieri pentru un acord post-Brexit. Deşi ambele părţi au luat în calcul semnarea unui acord, încă există disensiuni legate de drepturile privind pescuitul şi concurenţa de după Brexit. UE a declarat că ar dori să ajungă la un acord până în octombrie, astfel încât să […]

Efectele scandalului Bannon, comentate de analistul politic Iulian Chifu. „Nu există lovitură definitivă”

Iulian Chifu, analist de politică externă, spune că arestarea fostului consilier de campanie Steve Bannon va afecta imaginea lui Donald Trump, dar nu mai mult decât celelalte scandaluri care l-au avut pion central pe candidatul republican la Casa Albă. Efectele reale, le vom vedea peste câteva săptămâni, când vor fi gata primele sondaje.   „Fireşte că […]

FOTO Ce găsesc în autobuze angajaţii societăţii de transport dintr-un mare oraş: gunoi, banchete distruse şi excremente

În plină epidemie de COVID-19, angajaţii societăţii Transurb Galaţi se confruntă cu o mare problemă: lipsa de bun simţ al unor călători. Nu sunt foarte mulţi în această situaţie, însă urmările se văd, susţine conducerea companiei gălăţene. În fiecare zi, autobuzele şi troleibuzele sunt dezinfectate şi curăţate. În interior, cei care fac curăţenie găsesc numeroase […]

Prognoza meteo ANM: Cum va fi vremea în România, la final de august şi început de septembrie. Vara se termină cu temperaturi scăzute

METEO. Vremea în România, 24-31 august În ultima săptămână din luna august, 24 – 31 august, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar şi uşor mai ridicate, local, în sud-est, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. […]

Joe Biden a acceptat nominalizarea la alegerile prezidenţiale şi promite să încheie „o perioadă neagră” din istoria SUA

Joe Biden a acceptat nominalizarea la alegerile prezidenţiale din partea Democraţilor, un moment ce vine la mai bine de 30 de ani de la prima încercare de a ocupa postul de preşedinte al SUA, relatează The Guardian. Biden a avut un discurs puternic în cadrul Convenţiei Naţionale Democrate, care s-a desfăşurat online, în care a […]

Asigurările de sănătate câştigă teren: Frica românilor de COVID-19 a crescut afacerile din domeniul medical

Piaţa asigurărilor de sănătate a crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 34%, arată un studiu realizat de o platformă de vânzări de pe piaţa locală a asigurărilor, 24 Broker. Aproximativ 60% din primele brute intermediate în România trec prin această platformă unde activează peste 120 de brokeri din cei existenţi pe piaţa […]

COMENTARIU Valeriu Şuhan: Interviu cu un strigoi

Interviul domnului Mircea Negulescu, zis Portocală, zis Zdreanţă, a confirmat o dată în plus caracterul îndoielnic al fostului procuror, dar mai ales credinţa sa că este miezu’ din ceaşcă.

Ion Cristoiu: Dacă mai ţine mult Pandemia, vom avea nu numai congrese online, dar şi nunţi, cumetrii, ba chiar şi bătăi online

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că desfăşurarea on line a congresului PSD extraordinar de sâmbătă, 22 august, goleşte evenimentul de orice conţinut şi demonstrează acest lucru prin trecerea în revistă a altor evenimente similare din viaţa politică postdecembristă care au dus la rupturi şi naşterea unor noi partide şi noi lideri. Redăm integral editorialul publicat pe […]

FOTO & VIDEO Percheziţii în patru judeţe: Persoanele vizate ar fi comercializat ilegal substanţe toxice periculoase

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase-IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, fac vineri dimineaţa 18 percheziţii în judeţele Buzău, Gorj, Sibiu şi Vâlcea. Oamenii legii au descins la domiciliile unor persoane şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale, bănuite de producerea, deţinerea, precum şi orice […]

Distracţie fără distanţare, cu 170 de invitaţi. Poliţiştii au oprit o petrecere organizată în Capitală şi nimeni nu a scăpat nesancţionat

O petrecere cu aproximativ 170 de persoane organizată într-un salon de evenimente din Capitală a fost oprită, în noaptea de joi spre vineri, de poliţişti.

SUA condamnă acţiunile de reprimare a protestelor paşnice, după ce mai mulţi activişti şi-au pierdut viaţa în Irak

Statele Unite şi-au exprimat public nemulţumirea privind asasinatele la comandă întreprinse împotriva activiştilor societăţii civile din Irak. ONG-urile pentru drepturile omului au tras un semnal de alarmă înaintea vizitei oficiale a premierului irakian Mustafa al-Kadhimi la Casa Albă. Iraqis should be able to peacefully demonstrate without fear of attacks or threats. To date, more than […]

Ce a însemnat greva regală din 21 august 1945

Se împlinesc 75 de ani de când Regele Mihai I schimbă cursul istoriei. Pentru prima dată în istoria regalităţii din România, Regele Mihai I refuză să mai promulge actele normative emise de Guvern. Asta după ce premierul de atunci, Petru Groza, refuză să demisioneze. Un premier pe care regele a fost nevoit să îl numească […]

Festivalul de film de la Veneţia solicită participanţilor purtarea măştii în timpul ecranizărilor

Festivalul de film de la Veneţia va fi primul eveniment de film de la începutul pandemiei şi este unul dintre primele evenimente internaţionale importante pe care Italia le găzduieşte după ce a devenit epicentrul COVID-19 în Europa. Festivalul se va desfăşura în perioada 2-12 septembrie şi va avea un nou set de reguli adaptat situaţiei […]

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 21 august: OMS e în discuţii cu Rusia despre vaccinul Sputnik-V

OMS discută cu Rusia despre vaccinul Sputnik-V Organizaţia Mondială a Sănătăţii se află în discuţii cu Rusia pentru a afla mai multe informaţii despre vaccinul experiemental Sputnik-V. Ruşii plănuiesc să testeze 40.000 de persoane începând cu săptămâna viitoare. În urmă cu doar o săptămână, Rusia a devenit prima ţară din lume care a primit licenţa […]

Sergey Brin, dintr-un apartament în Moscova, în topul miliardarilor

Poţi să pleci dintr-un apartament cu trei camere din Moscova şi să ajungi în top-ul miliardarilor. Ţi-a demonstrat-o Sergey Brin, jumătate din Google. Azi e ziua lui şi o să-ţi spun câteva lucruri pe care, poate, nu le ştiai. A copilărit la Moscova, într-un apartament cu trei camere, în care stătea cu părinţii şi cu […]

HOROSCOP, 21 AUGUST 2020 Gemenii şi Balanţele, în atenţia tuturor. Vezi cum se descurcă zodiile de Pământ

Astrele ne asigură o tranziţie favorabilă către weekend prin două aspecte armonioase de trigon lansate de Luna din Fecioară la Pluto şi Saturn retrograde din Capricorn. Aşadar, dacă prima parte a zilei avantajează zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn), cea de-a doua, în care Luna intră în Balanţă, pune semnele de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) pe primul plan. S-ar părea că ele se vor distra cel mai bine în acest weekend.

Rusia contestă planul propus de SUA de a impoza sancţiuni Iranului

Rusia a respins joi intenţiile Statelor Unite de a declanşa sancţiuni rapide asupra Iranului din cauza faptului că preşedintele Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear iranian semnat în 2015 şi drept urmare nu poate reimpunea penalităţi. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a respins, vineri, eforturile conduse de SUA de a extinde embargoul […]

Cel mai puternic laser din lume se află la Măgurele. Sistemul dezvoltă a zecea parte din puterea totală a Soarelui

Noul record atins de laserul de la Măgurele bucură comunitatea ştiinţifică. Te-ar putea impresiona şi pe tine, nu crezi? Ca să înţelegi mai bine ce înseamnă 10 petawaţi, îţi spun că reprezintă a zecea parte din toată puterea Soarelui. Puterea a fost atinsă, acum aşteptăm experimentele. Daniel Ursescu este unul dintre cei mai vechi şi […]

Fotbalul australian e pentru toată lumea. Un club oferă acces tinerilor la facilităţile clubului

Fiecare echipă are 18 jucători. Aceştia îşi pot pasa doar cu piciorul sau lovind mingea cu pumnul. Când aleargă, trebuie să o lovească de pământ la fiecare 15 metri. Obiectivul? Trimiterea mingii în poartă. Este un sport care combină rezistenţa de la fotbal cu forţa din rugby şi agilitatea din baschet.   Toate facilităţile unui […]

Boloni şi-a găsit echipă. Antrenorul român a semnat cu formaţia belgiană Gent

Ladislau Boloni şi-a găsit echipă. Tot în Belgia, acolo unde a antrenat-o în ultimii 3 ani pe Anvers. Acum, Boloni va avea jucători şi mai buni. Vicecampioana Belgiei, Gent, este cea care l-a convins. Welkom Laszlo! #kaagenthttps://t.co/QtQtq2oEne — KAA Gent (@KAAGent) August 20, 2020 Boloni nu are o misiune uşoară. Trebuie să ducă echipa în […]

Messi nu îşi vede viitorul la Barcelona. Starul argentinian mai are contract până în 2021

Messi şi-a încheiat concediul de urgenţă ca să se întoarcă la Barcelona şi să discute cu Ronald Koeman. Antrenorul olandez a declarat că îl vrea pe Messi la echipă şi în sezonul următor. Argentinianul i-a răspuns că nu e convins că viitorul lui se e la Barcelona şi mai degrabă ar pleca decât să rămână. […]

Emmanuel Macron: UE are „perspective rezonabile” de a avea un vaccin anti-Covid în următoarele luni

Uniunea Europeană are şanse „rezonabile” de a obţine un vaccin anticoronavirus în următoarele luni, a declarat joi după-amiază preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, după întâlnirea pe care a avut-o cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Cei doi lideri au discutat, printre altele, despre criza pandemiei în cursul întrevederii pe care au avut-o joi la reşedinţa prezidenţială de […]

Ţara care înregistrat, în plină epidemie, cel mai mare număr de morţi din ultimii 150 de ani

Suedia, ţara care a ignorat măsurile anti-Covid, a înregistrat în prima jumătate a acestui an cel mai mare număr de morţi din ultimii 150 de ani. Cu toate astea, ţara nu are nicio intenţie de a reglementa purtarea măştii, nici chiar sub formă de recomandare, scrie The Guardian. Potrivit Biroului de Statistică din Suedia, coronavirusul […]

Merkel şi Macron aşteaptă clarificări din partea Rusiei în legătură cu situaţia lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au cerut clarificări despre cazul liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, aflat în comă după ce ar fi fost otrăvit. „Suntem extrem de preocupaţi de situaţia disidentului Navalnîi. Franţa este pregătită să îi ofere asistenţă lui Aleksandr Navalnîi pe plan medical, în materie de azil şi pentru […]

Un pacient diagnosticat cu Covid a fugit din spital în Cluj

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce un pacient diagnosticat cu Covid a fugit din Spitalul Judeţean Cluj, înainte să fie transferat la Spitalul de Boli Infecţionase.

Doctorul Anthony Fauci a fost operat la corzile vocale

Directorul Institutului de Boli Infecţioase din SUA şi consilierul de la Casa Albă pentru cotonavirus, Anthony Fauci, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la corzile vocale, joi 20 august. Medicul se simte bine şi se odihneşte acasă, a confirmat un purtător de cuvânt al Institutului, potrivit Le Figaro.   Intervenţia a constat în scoaterea unui […]

Ce spun medicii şi FBK despre starea lui Navalnîi: Nu este infectat cu Covid-19, însă ar avea o substanţă toxică în organism

Diagnosticul politicianului rus nu este cunoscut. Oficial, serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii din Omsk a raportat doar că „nu există date despre un accident vascular cerebral sau atac de cord şi nu este infectat cu noul coronavirus”, scrie Meduza. Pe de altă parte, site-ul de ştiri Baza, fără a cita surse, scrie că în […]

Primul test rapid de depistare a virusului SARS COV 2 produs în România. Acesta funcţionează similar cu un test de sarcină

Te anunţ că astăzi a fost lansat primul test rapid de depistare a virusului SARS COV 2 produs în România, de două companii partenere autohtone. Testul are avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru producţie şi comercializare. Această metodă poate detecta anticorpii daţi de SARS COV 2 în doar 5 minute. Kitul de testare funcţionează ca […]

Columbia: Regimul din Venezuela vrea să cumpere rachete din Iran

Deşi anterior Venezuela a achiziţionat armament din ţări precum China şi Rusia, guvernul Maduro este angajat într-o criză fiscală de lungă durată, încercând să obţină elementele de bază precum combustibilul, în ciuda rezervelor uriaşe de petrol. „Există informaţii de la organisme de informaţii internaţionale care lucrează cu noi, ce arată interesul dictaturii lui Nicolas Maduro […]

Fără maşini în centrul Madridului. Puerta del Sol, kilometrul 0 al Capitalei Spaniei, este acum o zonă liberă de maşini

Primarul Madridul, José Luis Martínez-Almeida, a inaugurat, joi, noua zonă pietonală din centrul oraşului, de unde a fost eliminat traficul de maşini. Puerta del Sol, kilometrul 0 al Madridului, este acum o zonă liberă de maşini, iar autorităţile au decis să extindă cu 5000 de metri pătraţi suprafaţa pietonală existentă.   Edilii madrileni au profitat […]