Știrile zilei

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă: măsuri fiscale şi de reformă

Aprobarea bugetului până la finele anului, creşterea colectării, reforma sistemului de pensii şi reforma salarizării în sectorul public se numără printre măsurile fiscale şi de reformă pe care programul de guvernare al cabinetului Ciucă le are prevăzute.

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă. Măsuri pentru ieşirea din criza energetică

Guvernul PNL îşi propune transformarea actualei crize energetice într-o oportunitate de acceleare a investiţiilor în domeniul energetic, prin măsuri pe termen scurt, dar şi mediu şi lung, printre care schimbarea paradigmei consumului gospodăriilor sau construcţia de noi unităţi de producţie.

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă cuprinde măsuri de gestionare a crizei sanitare. Care sunt acestea

Creşterea continuă a capacităţii spitalelor de a trata pacienţii Covid-19, extinderea numărului de spitale care pot trata pacienţi Covid şi accelerarea proiectelor finanţate cu bani europeni (POIM) se numără printre măsurile de gestionare a crizei sanitare din programul Cabinetului Ciucă.

Lista miniştrilor a fost depusă la Parlament. Nicolae Ciucă: Am convingerea că Guvernul va întruni necesarul de voturi

„Am depus la Camera Deputaţilor şi la Senat programul de guvernare şi lista Cabinetului. Doresc să menţionez că programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate este cea legată de creşterea preţurilor la energie, gaze naturale, la […]

VIDEO. Emma Răducanu a primit cadou special de la organizatorii Transylvania Open

Emma Răducanu a primit sâmbătă un cadou din partea organizatorilor Transylvania Open: un set de fotografii din 2010, când a participat la un turneu în România.

COMENTARIU Sorin Avram: Cîţu pleacă, Polonia şi Germania răsuflă uşurate

Cu premierul Cîţu-n frunte obţinem victorii multe! De astă dată, Florin Cîţu a anunţat că PIB-ul României a crescut! PIB, PIB, uraaaa! Dar nu doar că PIB-ul României a crescut, dar l-a depăşit chiar pe cel al Ungariei, o ţară mult mai bine înfiptă în Europa şi în lume decât ţara noastră. Şi asta nu […]

Un şarpe joacă teatru când se simte ameninţat. Reptila „face pe moarta” într-un video viral

Deşi şerpii par şi deseori sunt periculoşi, unii dintre ei sunt inventivi şi se sperie de prădători şi de oameni. Dar au un as în mânecă: se prefac morţi.    Seamănă cu o cobră, dar este fricos şi se încolăceşte de spaimă cât ai zice „peşte”! Se hrăneşte cu amfibieni şi încearcă să nu se […]

Un singur pat ATI este disponibil în România pentru bolnavii COVID în stare gravă

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.742 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, iar în Bucureşti sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 153 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19, care sunt activate, în dinamică, […]

Coronavirus în România 30 octombrie 2021. Peste 12.000 de noi cazuri noi şi 413 decese. Bilanţ complet COVID-19

Până astăzi, 30 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.640.607 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.251 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.   1.395.357 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.     În ultimele 24 de […]

PSD propune acordarea unui certificat verde temporar, la 10 zile de la prima doză

Potrivit unui comunicat al PSD, aceştia au fos invitaţi de ministrul interimar al Apăării, Nicolae Ciucă, iar la discuţii au mai participat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe măsuri posibile de implementat […]

Zeci de migranţi descoperiţi de poliţişti în judeţul Timiş. Mulţi dintre ei provin din India şi Afganistan

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, 72 de cetăţeni străni au fost depistaţi la o pensiune de pe raza municipiului Timişoara şi în parcările TIR de pe autostrada A1, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii imigraţiei ilegale. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din India, Bangladesh şi […]

Polonia va ridica un zid la frontiera cu Belarus. De ce au luat această decizie radicală

Uniunea Europeană acuză guvernul din Belarus că a facilitat crearea unei rute prin care emigranţii pot trece frontierele către statele vecine membre, ca răspuns la sancţiunile impuse pentru nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor de către preşedintele Aleksandr Lukaşenko. Polonia a luat controversata decizie de a ridica un zid la frontiera cu Belarus, după ce în […]

Liber la cumpărat titluri de stat Tezaur şi în luna noiembrie

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. Acestea vor putea fi cumpărate între 1 şi 24 noiembrie de la unităţile Trezoreriei Statului, între 1 şi 23 noiembrie pentru mediul urban şi între 1 şi 22 noiembrie pentru mediul rural prin Compania Naţională Poşta Română. Dobânda este anuală, plătibilă […]

Serviciile secrete din SUA: Originea COVID-19 ar putea rămâne neidentificată pentru totdeauna. Ce teorie este mai plauzibilă?

Serviciile de inteligenţă americane nu au ajuns la o concluzie şi nu pare că vor face asta prea curând, din cauza lipsei de informaţii, informează BBC. Totuşi raportul arată că transmiterea de la animal la om a virusului rămâne o teorie plauzibilă, întocmai ca şi aceea cum că virusul ar fi „scăpat” din laborator.    […]

Ion Cristoiu: Dacă era Traian Băsescu acum, rupea din USR PLUS, făcea un UNPR şi îl aresta pe Ludovic Orban. Klaus Iohannis nu a putut să pocnească din degete

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că bătăliile politice din această perioadă ar trebui privite în context democratic, ca pe o situaţie normală, în care presa şi partidele nu mai sunt împărţite în două tabere, iar liderii politici nu mai sunt stăpânii absoluţi în formaţiunile pe care le conduc.

Un meci de golf este întrerupt de o gaşcă de canguri! Video viral

Cangurii sunt „simbolul” Australiei, dar şi o pacoste pentru locuitorii insulei. Deloc timizi, te poţi trezi cu ei oriunde, şi nu îşi vor cere scuze.    O femeie care joacă golf este întreruptă, fără ruşine, de un grup de canguri. Ţopăitorii adolescenţi se opresc în faţa jucătoarei şi aşteaptă: nu este sigur dacă vor să o […]

AZI, ora 20.00, „InSecuritate”, cu Bogdan Nicolae, pe Aleph News şi Mediafax.ro. Invitată este E.S. Laurence Auer, Ambasadoarea Franţei în România

Bogdan Nicolae te invită la următoarea ediţie a emisiunii „InSecuritate”, sâmbătă 30 octombrie, de la ora 20.00!

Cel mai simplu şi rapid mod de a pune un sac de gunoi. Trucul unei mame, într-un video viral

Ştim deja că mamele sunt de fapt supermame şi au tot felul de trucuri care să le ajute să jongleze cu toate îndatoririle de zi cu zi. O femeie din Statele Unite împărtăşeşte, într-un video viral, trucul ei privind folosirea sacul de gunoi. Aparent, sacul nu se agită pentru a-l umple cu aer şi a-l […]

Lista miniştrilor şi programul de guvernare, depuse în Parlament: Ciucă este pesimist, Cîţu crede că propunerea „are şanse”

UPDATE 13:00 Preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi premierul desemnat, Nicolae Ciucă, vor depune lista cu miniştri şi programul de guvernare, sâmbătă, la ora 14.30, la Parlament. Premierul desemnat va susţine declaraţii de presă. Premierul desemnat a declarat vineri că a decis să meargă în Parlament cu lista Guvernului şi cu progamul de guvernare pentru că […]

România trece la ora de iarnă. 64 de trenuri îşi schimbă orarul de circulaţie

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs – de regulă prima staţie cu oprire utilizată de călători, evitându-se opriri în staţiile intermediare -, şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine […]

HOROSCOP 30 octombrie. Marte în Scorpion. Aceste zodii se mobilizează, chiar cu preţul unor sacrificii

Marte ajunge azi în semnul Scorpionului, domiciliul său nocturn, unde va rămâne până pe 13 decembrie. Zodiile de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) se mobilizează pe parcursul şederii sale în această zodie.

Volodimir Zelenski justifică utilizarea dronelor militare în conflictul din estul Ucrainei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins, vineri, acuzaţiile Rusiei privind utilizarea de drone militare în conflictul cu insurgenţii separatişti, argumentând că sunt operaţiuni pur defensive care nu constituie încălcări ale acordurilor internaţionale.

Aurel Ţicleanu, după ce Mirel Rădoi a anunţat că va pleca de la Naţională: Normal ar fi să mai aibă loc o discuţie

Naţionala de fotbal a României este la două victorii de un binemeritat baraj de calificare la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar de anul viitor.

Tensiuni între Polonia şi Belgia, pe fondul disputelor dintre Varşovia şi UE privind statul de drept

Ministerul de Externe din Polonia a decis, vineri, convocarea pentru clarificări a ambasadorului Belgiei, Luc Jacobs, după afirmaţii făcute de premierul Belgiei, Alexander De Croo, în contextul disputelor dintre Varşovia şi Uniunea Europeană pe tema justiţiei, informează site-ul Politico.com.

Papa Francisc şi Joe Biden au vorbit despre protecţia mediului şi respectarea drepturilor omului

Papa Francisc şi preşedintele SUA, Joseph Biden, au abordat vineri, în cursul întrevederii de la Vatican, subiecte legate de protecţia mediului, de situaţia pandemiei, protejarea drepturilor omului şi a persoanelor vulnerabile, anunţă Vaticanul şi Casa Albă.

Emmanuel Macron afirmă că a clarificat cu Joe Biden problemele generate de parteneriatul AUKUS

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, vineri, că a clarificat cu omologul său american, Joseph Biden, aspectele referitoare la gestionarea parteneriatului Statelor Unite cu Australia şi Marea Britanie (AUKUS), subliniind că ar fi important să nu se repete problemele din ultima perioadă.

SUA a autorizat vaccinul anti-COVID-19 pentru copiii între 5 şi 12 ani. Primul ser împotriva coronavirusului pentru copii

Autoritatea de Reglementare a Sănătăţii din SUA a autorizat, vineri, vaccinul produs de Pfizer şi BioNTech împotriva coronavirusului pentru copiii între 5 şi 12 ani, potrivit Reuters.

Florin Cîţu se laudă: România a depăşit Ungaria la PIB pe cap de locuitor. Românii îl iau peste picior

Premierul interimar a postat, vineri seara, un mesaj în care spune că România a depăşit, în premieră, Ungaria la Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor. În mai puţin de 5 minute, Cîţu a primit peste 100 de mesaje în care internauţii îl iau peste picior.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce-şi doreşte preşedintele României?

Un birdie pe ultima gaură (scor bun la golf)?   O vizită de stat de vis în Caraibe?   Să ningă la iarnă?   Toate binemeritate.   În nici doi ani de zile, de când ghinioniştii suntocupaţi cu statul pe la ATI sau la coadă la morgi, Preşedintele a reuşit sădistrugă PNL.   Mai atent […]

Joe Biden admite că Washingtonul a gestionat inadecvat faţă de Franţa parteneriatul AUKUS

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a admis vineri, în cursul întrevederii cu omologul său francez, Emmanuel Macron, că Administraţia de la Washington a gestionat inadecvat faţă de Franţa situaţia parteneriatului strategic cu Australia şi cu Marea Britanie (AUKUS).

UDMR a mai primit un minister în Guvernul Ciucă. Kelemen Hunor rămâne vicepremier

UDMR a avut, vineri, şedinţe in structurile interne, mai întâi cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, iar apoi în şedinţa online a Consiliului Reprezentanţilor Unionali. În urma şedinţelor, s-a decizia de a continua guvernarea împreună cu PNL într-un guvern minoritar. UDMR este convinsă că încă nu există majoritate pentru învestirea Guvernului Nicolae Ciucă. „Suntem conştienţi de faptul […]

Meciul Simona Halep – Emma Răducanu se amână. Marta Kostyuk e în semifinale la Transylvania Open

Marta Kostyuk nu a jucat mult mai bine, însă a făcut mult mai puţine greşeli neforţate, faţă de britanică. Răducanu a suferit mult la serviciu, unde a avut 7 duble greşeli, dar şi la retur, părând a fi grăbită să încheie fiecare minge cât mai repede posibil. Koshtyuk a primit multe cadouri de la Răducanu, […]

Simona Halep e în semifinală la Transylvania Open unde o aşteaptă pe Emma Răducanu

Tenismena română Simona Halep (18 WTA), favorită numărul 1 la turneul de tenis WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj Napoca, s-a calificat în semifinala competiţiei, trecând categoric, în sferturile de finală, de românca Jaqueline Cristian (105 WTA).

Mirosul distorsionat sau parosmia, una dintre problemele cu care se confruntă cei care au avut COVID-19. Ce este de făcut

COVID-19 nu este singura cauză, leziunile la cap şi alte tipuri de infecţii pot, de asemenea, să o declanşeze, dar Sars-CoV-2 pare deosebit de priceput în a declanşa această confuzie senzorială, potrivit The Guardian. Potrivit unui studiu internaţional recent, aproximativ 10% dintre cei cu pierderea mirosului legată de COVID-19 au prezentat parosmia imediat după apariţia […]

Ciucă: Am hotărât să merg în Parlament, până miercuri există timp de reflecţie pentru parlamentari

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat că a decis să meargă în Parlament cu lista Guvernului şi cu progamul de guvernare pentru că până miercuri mai este timp de reflecţie pentru parlamentari. În acest moment, Ciucă spune că, matematic, Guvernul nu are şanse să treacă.

Prima reacţie după anunţul PNL privind Guvernul Ciucă: USR nu va vota

USR nu va vota Guvernul Nicolae Ciucă, a anunţat, vineri seara, Ionuţ Moşteanu. Acesta spune că USR susţine în continuare refacerea coaliţiei, însă PNL nu a flexibilizat mandatul.

PSD, atac dur la Iohannis. ”Veniţi repede acasă! Un dram de empatie pentru românii suferinzi, trebuie să aveţi!”

PSD critică vizita preşedintelui Iohannis în Egipt. Senatorul Bogdan Ivan Gruia spune că ea nu se justifică şi că priorităţile pentru România sunt cu totul altele în momentul de faţă.

Incident la un spital din ţară. Scurgeri de oxigen într-un salon COVID-19

Un incident în urma căruia au avut loc scurgeri de oxigen s-a produs vineri într-un salon dedicat pacienţilor bolnavi Covid-19 din secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş.

Numărul românilor vaccinaţi în 24 de ore este de aproape 120.000. Ce vaccin au ales cei mai mulţi români

Aproape 120.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore, din care peste 82.000 au făcut prima doză, conform statisticii realizate vineri de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Cele mai bizare fobii: de la desfăcătoarele de conserve, la anumite culori. Lista completă

Cercetătorii au intervievat 2.000 de adulţi pentru a dezvălui amestecul eclectic de fobii al naţiunii, printre care se numără trypophobia – frica de găuri mici – şi nlaiguphobia – frica de deschizători de conserve. Nomofobia – teama de a rămâne fără telefonul mobil – este, de asemenea, o fobie „populară”, la fel ca şi arachibutirofobia […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da